-Cezarina Adamescu: ,,Agudul copilăriei”
M-a năucit melancolia
În jocul de-a copilăria,
Joc neuitat şi-adevărat
Demult jucat, demult uitat…
Agudul alb – demult tăiat
Culcuşul meu cel preferat
Şi propriul petec de sub cer
Să le mai văd o dată – cer!
Ca iezişorii cucuieţi
Ne căţăram şi în puieţi
Caişi, cireşi, gutui, goldani
Precum şi prunii cei gârlani.
La Greci, salcâmul uriaş
Ce-nmiresma până-n oraş.
Agudul însă, doar al meu
Şi să-l împart mi-era cam greu.
Chiar nu mai ştiu din ce motiv
Aveam eu dreptul exclusiv,
În dud, de-a-mi construi o casă
Din crengi şi frunze, arătoasă.
Căram creioane, cărţi, caiete
Şi alte jucării de fete.
Stăteam acolo ore-ntregi
Întinsă în cuibar de crengi,
Privind de sus, pe-acoperişe,
În curţile din jur, piezişe.
Dar nu mă înduram uşor
Chiar pe-nnoptate, să cobor,
Căci socoteam că-i privilegiu.
Mi s-a părut un sacrilegiu
Când tata-n loc să-l îngrijească
Fu nevoit să construiască
-şi n-am putut să mă opui –
O cameră în locul lui.
Dar dudul –cel tăiat cu sete
Îmi lăstărea într-un perete.
Şi firav în lumina lină
Îmi licărea din rădăcină.
Iar liliacul de la poartă
Avu aceeaşi tristă soartă.
Acum, că mă făcusem mare
Aveam odaie, fiecare,
Dar eu şi azi mai simt, plângând,
Parfum de liliac, în gând.
Eu îndelung l-am tot jelit
Şi ceru-ntreg s-a prăbuşit
Iar stele s-au oprit din mers
Căci a pierit un univers.
Un paradis sfâşietor
Cu melci, şopârle şi-un sobor
De gâze aciuate-n el
Şi un arici trăind rebel
La rădăcinile-ncurcate
Hrănit cu râme-nsângerate
Şi coropişniţe-am zărit
Ca nadă pentru pescuit.
Şi nori şi ploaie şi furtună
Copilăria noastră-adună,
Şi trăsnetele uneori
Cu fulgere ce-ţi dau fiori.
Dar şi zăpezi peste noroi
Iar primăvara în puhoi,
Ades, cu revărsări de ape
Trăgea şi Dunărea aproape.
Iar din frunzişul de agud
Mi se părea că voci aud,
Dulci glasuri ce mă cheamă-n sus,
Să vin îndată la Iisus.
Din dud atunci săream pe casă
Pe-o creangă cât o mână groasă
Şi de acolo, iar în dud,
Cu braţele rotind spre sud,
Cu ochii la Aeroport
Săream împinsă de-un resort.
Dar trist, pământul devenea
Şi-o taină-adâncă-n cer creştea.
Speram odată s-o dezleg
Dar nici acuma nu mă leg.
Cu cât îmi pare c-am ajuns
Cu-atât misteru-i nepătruns.
Nicicând un semn eu n-am primit
De bun rămas, de bun sosit,
Deşi venea câte-un trimis
Din când în când la mine-n vis.
Eu ştiu, acolo-n infinit
Şi locul meu e pregătit.
Aceasta-mi este de ajuns
Căci voi vedea ce-i azi ascuns…
Şi astfel prelungind misterul
Trăgeam tot mai aproape cerul…
Mă-nvinge înţelesul frust;
Agudele n-au nici un gust,
Chiar coapte sunt burete fad
Şi în zadar pe stradă cad.
Nu-i nici o mână de copil
Să le mai vâre-n sân, tiptil.
Acum, când văd un dud pe drum
Mă-ncearcă amintiri duium,
Mi-e dor de gustul lor pierdut
În paradisul de-nceput…
CEZARINA ADAMESCU
Galaţi, 8 aprilie 2009
---------------------------
------------------
-------------------
-------------------
-------------------
-----------------------------------
------------------------------
-------------------------------
-------------------------------------
--------------------------
-------------------------------
-------------------------------
---------------------
--------------------------
-----------------------------
~~~~~~~~~~~
