PAGINA VERDE

CĂTRE GURA CEA DE RAI

De cu zorii duce-m-aş

Codrule fii-mi sălaş;

Nu mă tem şi nu m-oi pierde

În imensul râu de verde.

Duce-m-aş, duce, şi-aş fi

Vara-n cea mai lungă zi,

Floare-n legănare lină

Sub fluidul de lumină.

Duce-m-aş pe noi poteci

Nici prea calde, nici prea reci,

Să m-aburc încă şi încă,

Să sprintez din stâncă-n stâncă.

Duce-m-aş, duce pe jos,

Doborât de mult frumos,

S-aţipesc. Somnul să-mi fie

Cea mai dulce reverie.

BĂSMUIRE

Adeseori m-am întrebat:

Ce poate fi mai minunat

Decât o vară la bunici

Săltând în voie, acolo, ici?

Cu fluturii printre răzori,

Cu braţe doldora de flori

Şi cu cireşele-perechi

Împurpurate la urechi?

Ce poate fi mai dulce oare,

Decât un salt de căprioare,

Decât un zbor de ciocârlii

Şi spicele cusute-n ii?

Sau ca o baie într-un râu

Cu valul cald, până la brâu,

Când scoica tălpilor s-a-nscris

Pe argintiul prund de vis?

Şi-ntr-o căsuţă cu pridvor,

Când basme toarce din fuior

Frumoasă, blândă-n calda-i nea,

Bunica mea? Bunica mea?

EU MĂ DUC CA-NTR-O POVESTE

-Und-te duci, bunicule?

-La cosit, voinicule.

-Merg şi eu. Te rog frumos!

Şi-am să-ţi fiu de mult folos.

-Bine, fie. Aşadar,

Urcă-te degrabă-n car;

Caii, tropa, tropa, trop,

Au pornit-o la galop,

Şerpuind pe drum bătut.

Către codrul des, ştiut,

Îi îmbie depărtarea

Până dincolo de zarea

Ce se-arată peste creste.

Eu mă simt ca-ntr-o poveste

Cu lei paralei şi zmei;

Iată, am ajuns. E-heeeei!

Îmi duc paşii prin brădet,

Scaldă liniştea încet,

Coama albă de pădure

Peste roua de pe mure.

TABLOUL DIN PĂDURE

Trece lin peste tăceri

Vântul cald în adieri;

Şi sfios un căprior

Se adapă la izvor.

Ţuşti! mă urc într-un copac,

Teamă de nimic nu-mi fac

Şi mă legăn cu crenguţa

Uţa, uţa, uţa, uţa.

Iată-o mică buburuză

Traversând agale-o frunză

Şi zburând spre-o uscătură

Liniştea pădurii fură.

Graţioasă în balans,

Saltă-o veveriţă-n dans;

A clipit şi s-a oprit

Fiindcă m-a descoperit.

În cohorte, fluturi crai

Se rotesc în dans bălai,

Iar pe aripile lor

Se cern florile uşor.

Greierii pe strune mici

Prind să-mi cânte: „eşti aici?!”

Ai făgăduit voios

Că vei fi de mult folos.”

…Caii! Am promis de-acasă

C-o să-i duc în iarba deasă

Şi-o să mă-ngrijesc de ei

Până dincolo de stei.

REZEMAT DE TIMP ŞI GÂND

Dii, căluţi, către izvoare,

În a codrilor răcoare,

Să vă satur pe-amândoi

Cu mohor şi cu trifoi.

…Eu, rămas fără cuvânt,

Rezemat de timp şi gând –

Deodată-mi vine-un dor

Pe căluţul sur să zbor.

-I-ha! Doru-ţi ştiu, Sorine,

Sui pe mine, ţin-te bine,

Prinde-te de coama mea,

Că-s grăbit şi nu am şa.

-Haida-hai, Surule hai,

Către gura cea de rai,

Saltă pe poteci cereşti

Precum caii din poveşti.

Haida-hai, te-nalţă-n zbor

Peste codri-n lung fior –

Şi-o să mergem zi de vară

Prin lumină, până-n seară.

-Dacă vrei, te duc ca vântul

Sau mai repede: ca gândul;

Şapte munţi vom colinda

Ştii să-i numeri, nu-i aşa?

DUHUL MUNŢILOR

-Tot ce văd, ce-aud e-o lume

Dincolo de basm şi vis;

Din aproape în aproape,

Din trăire şi din scris.

Vizavi de toate-acestea

Duhul munţilor, curat,

În cuprindere suav

M-a vrăjit cu-adevărat.

Simt că n-am nici trup, nici braţe,

Nici dorinţă şi nici glas;

Farmecul acestei zile

Îl surprind în loc rămas.

Cer, pământ, în nemişcare,

Codrul pe deplin tihnit,

Limpezime şi culoare

Fără spaţiu – infinit!

Aerul – nectar şi miere –

Adunat în faguri grei,

Îl despici cu pieptul. Zboară,

Surule, pe unde vrei!

Să văd încă-odată piscuri

Ce le spală nori-n zori,

Şi-s atinse de copita

Falnicilor căpriori,

Şi pe bradul, solitarul,

Ce-a crescut pe creste, sus

Şi-mprejuru-i flori de piatră

Nici cu ochiul de ajuns…

ŢARA CELOR ŞAPTE ZMEI

Ţesea Vrâncioaia la război

Călcând pe iţe: unu, doi

Şi-n curmezişul firului

Zbura suveica, uite-o, nu-i;

E zor-nevoie dacă ştii

Că eşti măicuţă-a –şapte fii

Şi trebuie să torci, să ţeşi,

Apoi să coşi şapte cămăşi.

Din locul ei, zări venind

Bărbat de neam, din jos de grind,

Cădea-n genunchi, cădea pe gând,

Picioare ca de plumb având.

Se-ntreabă: „Oare cine-o fi?”

Îl luă în casă, îl omeni;

La stână-n vale-apoi mergând

Feciorii-şi întrebă pe rând:

„Cine să fie-acest bărbat

Zgârcit la vorbă şi-ncruntat!”

Au chibzuit şi-ntr-un cuvânt

Strigară: „-Vodă şi-i înfrânt!”

Pornim la luptă-acum, acum,

La arme, fraţilor, la drum!”

Cu alţi viteji ei au purces

Cu Vodă-n frunte către şes.

Pe câmpul de lângă Focşani

I-au pus pe fugă pe duşmani.

Şi Vodă Ştefan a poftit

Pe fii, de i-a-mproprietărit

Dând câte-un munte, de bărbat,

Cu uric şi de el semnat.

Aceasta este dragii mei

„ŢARA CELOR ŞAPTE ZMEI”.

COMOARA LUI BUCUR

-Iată culmea ce se vede

Ca de trăsnet retezat,

Locul căruia vrâncenii

Numele Cerdac i-au dat.

Bucur îşi făcuse-acolo

Între doi mesteceni-fraţi

Leagăn, şi privea dintr-însul

Poteraşii înarmaţi.

Se pusese premiu mare

Pe-al său cap. Deci se temeau

Cei care aveau avere

Şi-n necinste o strângeau.

Sub cerdac îşi tăinuise

Tocmai după gustul lui,

Un iatac săpat în piatra

Din inima muntelui.

El aici îşi duse viaţa,

Tot aici s-a şi sfârşit.

Şi-au venit căutătorii

De comori, dar n-au găsit

Nici un galben. El, haiducul,

„Spaima bogătanilor”

Aurul pe care-l strânse

L-a-mpărţit sărmanilor.

SURUL E-ATOTŞTIUTOR

-Un tăciune şi-un cărbune,

Spune, că le spui frumos

Drag căluţ, dar ce se vede

Spumegând vijelios

Cu luciri diamantine

Stropi năvalnici care cad

Ca o ploaie cu şiroaie

Acolo în lăptosul vad?

-Ce se vede? Ce să fie?

(Surul e-atotştiutor).

E cascada Putnei! Auzi,

Cât de clar, cât de sonor

Umple valea şi-mprejurul,

Cu-a ei muzică-n tumult?

Vin adesea-n zorii zilei,

Pasc pe-aproape şi-o ascult…

LA HOTARUL PĂCII

Uşurel, Surule, iată,

Ce minunăţii se-ntind:

Unduire blondă-a pâine

Albă, grâul aromind;

Drepţi, aliniaţi porumbii

-O coloană de soldaţi –

Iată-i la hotarul păcii

Stând cu suliţe-narmaţi;

Iar secara, domnişoara,

Graţioasă şi-a-nclinat

Pe o parte, ori pe alta,

Capul greu încununat;

Înspre răsărit cu faţa

Floarea soarelui şi ea

Se îndreaptă vrând onorul

De cu vară să şi-l dea;

Aplecate stau de roade

Cadenţatele livezi;

În extinderi aromate

Strop de soare-având în miez;

Se aud tălăngi. În iarbă,

Mi se par de sus, de-aici,

Turmele de oi şi vite

Lungi cohorte de furnici;

Şerpuirile-argintate

Negreşit că râuri sunt.

Ce frumoasă poezie

Se înscrie pe pământ!

CÂNTEC DE OLAR

Sunt olar de la Iveşti,

Se stai bine să priveşti

Ai să vezi

Cum se roteşte

Lutul cald

Şi-n palmă-mi creşte

O ulcică,

Înflorată, mititică.

Mai apare

Şi-un urcior

Ce-aminteşte de izvor.

Iată-acum

Eu fac o glastră

Ce voi pune-o

La fereastră

Şi-o să aibă

Mâine-n zori

Bobocei

Şi albe flori.

PLAI DE DOR

Aurul din soare

Peste munţi coboară,

Ochiul meu cuprinde

Vrancea-ntâia oară;

De-aici, din înalturi,

Codrul îmi apare

Ca o mare verde;

Legănând o zare

Umbra dimineţii

Se prelinge-n văi.

Se-aude Mioara

Şi glas de dulăi.

Îşi mână ciobanii

Turma la izvor,

Codrii se-nfioară

De doinirea lor.

Pe sub ram de paltini,

Printre brazii grei,

Se aleargă cerbii

Gonind către stei.

Clopotele vremii

Peste piscuri bat,

Lin este suspinul

Dorului curat.

CALU-ACESTA-I NĂRĂVAŞ

Dii, dii, dii,

Oprire nu-i

Pe suişul

Cerului,

Zborul mi-e

Fără egal

Pe năstruşnicul

Meu cal.

Sorb înaltul

Cu nesaţiu

Şi mă simt

Săgeată-n spaţiu.

Vulturi şi

Voi ciocârlii

La o parte!

Dii, dii, dii!

Nu sta-n cale

Reactor,

Întrecutu-te-am

În zbor!

Surul meu

Zvâcnet-părere

Să-l strunesc

Nu am putere.

Cin’ ne vede,

E-he-he!

Chiar ne crede

O.Z.N…

PE ACEST TĂRÂM DE VISE

-Surule, te rog, pluteşte

Mai încet şi mai în jos,

Iată-acolo văd copiii

Cum se joacă de frumos!

Mult le place, mult li-e bine,

Prin miresme şi culori

Şi-s săltaţi întru-visare

Ceas de ceas, de subsuori.

Fug, aleargă prin pădure,

Se ascund după copaci,

Cel ce ştie să mijească

Are premiu-un pumn de fragi.

Râd, se dau de-a berbeleacul

Şi fac tumbe prin hăţiş,

Îi aplaudă în taină

Moş Martin din zmeuriş.

Unii umblă pe-ntrecute

Hărnicind cu spor şi sârg,

Plante bune, aromate,

Pentru ceai, cu toţii strâng.

Pe acest tărâm de vise,

Plaiul are gust de pin;

Mulţi copii din ţara noastră

Vin aici, se duc, iar vin…

PE ŞEAUA GÂNDULUI

…Câtă vreme-a trecut oare

În al codrului abis?

Nu mai ştiu. Dar băsmuirea-mi,

Sigur, sigur n-a fost vis.

Lesne de-nţeles e faptul

Că priveliştea din jur,

Mă face să cred şi-acuma

Că mă-nalţ pe calul sur.

Dar ce-aud? Mă strigă bunul.

Este vremea prânzului.

Mă voi duce, să descalec,

De pe şeaua gândului.

PEISAJ MIORITIC

Peste Tulnici, sus,

Dănţuie, bălaie

Lumina-n oglinda

Stropilor de ploaie.

Zefirul în paltini

Ca din fluier sună,

S-aude talanga

Cu zvonul de stână.

S-aud şi dulăii

Şi glasul de miei

Se lasă la vale

Cei trei ciobănei.

Miroase-a răşină

Acum, după ploaie.
Tot mai dulce-i glasul

Mioriţei lae.

NE ÎNTOARCEM

Se duce după munţi

Rotitul soare

Ne-ntoarcem. Din înalt,

Pădurea-mi pare

Un basm,

O nesfârşită sărbătoare.

Îţi mulţumesc frumos

Iubite cal,

Pentru plimbarea

Fără de egal

Şi drept răsplată

Am să-ţi dau acasă,

Un pumn de stele-n

Rucsac de mătasă;

Şi îţi promit

La anul, împreună

Să hoinărim

Trei nopţi, la rând, cu lună.

(Reproducere integrală a textului după volumul MARIA LOVIN, DII, CĂLUŢ NĂZDRĂVAN, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1990. Coperta şi Ilustraţiile: Gabriela Crăciun şi Doina Neacşu. Lector: Valentina Teclici).