Cezarina Adamescu – ,,Poemele ţărânei”

FEMEIA PĂMÂNTULUI

Mă-ntorc ariadnă

şi biciul ţărânii

mă-ncinge precum o eşarfă.

Tulbur fântâna

cu răsuflarea-mi fierbinte.

Îmi ustură talpa sărutul

cu apa din tandrul izvor,

.

sunt femeia ţărânii

cea de copii născătoare

ai focului…

ABLUŢIUNE

Să mă spăl cu pământul

înspumându-mi cu patimă

grumazul, mâinile, pieptul

şi coapsa rotundă

şi astfel curată de lutul flămând

să-mi reînvii începutul

când apa mă înfierbânta răcoroasă,

seducătoare şi castă,

în hăul fântânii

pe paşnicul grui

de acasă…

NĂPĂDIŢI DE MIROSUL PĂMÂNTULUI

Că ne iubim se făcea,

că ne iubim în plină lumină

într-o şură de fân

hrăniţi din belşugul seminţei

şi brusc năpădiţi de,

proaspăt, mirosul,

mă scăldam pe pământ

ca în azima trupului tău.

Părăsisem cuibarul de frică.

Şi se făcea că ne întinerise, râzând,

secunda pe buze

şi-n cele din urmă, în semn că exist

îţi născusem în zi de întâi

cel mai frumos poem de răspântie…

SPRIJIN PĂMÂNTUL

Cu tălpile goale sprijin pământul

cum şoimii sprijină cerul,

cum sprijină pruncul lăuntrul de trup,

cum zidul se-agaţă de iederă,

aşa mă agăţ de ţărână…

CINEVA DE APROAPE

Sunt cineva de aproape;

dimineaţa mă nasc pentru tine

stea vorbitoare.

.

Mă vezi aparent

risipindu-mă

cu toate speranţele mele

nacele de păpădie.

.

Sunt aici

fruct patetic şi crud

la doi paşi de aducere aminte

şi refuz recunoaşterea

tot mai mult năpădită de

tandrul nisip

ca un cuibar de clepsidră…

UN TOT CU PĂMÂNTUL

Deşi de la semenii mei împrumut

un popor de cuvinte,

o naţie-ntreagă de flori de omăt,

impulsive

îmi acoperă strigătul mut,

sunt ca o biserică veche de sat

anonimă şi fără de sfinţi,

cu sfântul altar

îngropat în lutul de silişte.

.

Un tot cu pământul

prin care respir sincopat

precum firul de grâu

în imberba zăpadă.

.

Prin alţii mă bucur

când tălpile lor de oţel mă strivesc,

sunt hău în atingere,

trăiesc absolutul numai prin alţii

şi doar pentru mine,

şi doar pentru mine,

în loc să dau rod

mă nărui cu-ncetul…

DE-ABIA MAI AM TIMP…

N-am timp să fiu tristă;

de-abia mai am timp

să mă bucur,

să mângâi cu ochii pierduţi

pământul – cât nemărginirea –

să adulmec iubirea

de la zenit la nadir;

să mă îmbrac în zefir

şi-n voaluri de rouă.

.

Spre ceruri înalţ

braţe de rugi în mănunchi.

De-abia mai am timp

să vă scriu în genunchi,

să mă dărui cu smerenie,

v o u ă….

CEZARINA ADAMESCU

22 APRILIE 2009

DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ

A PĂMÂNTULUI

Lasă un comentariu