SPERANŢA MIRON:,,POEMELE MUNTELUI”

FEBRĂ

Muntele dormea la căpătâiul meu.

Îmi ţinea de verde,

îmi ţinea de alb,

îmi ţinea de tăcerea

umbrei care strălucea.

Muntele dormea la căpătâiul meu.

Dar când şi-a întins braţele

şi m-a cuprins,

m-am simţit pasăre.

Zburam !

Auzeam, ca prin vis,

muntele care-mi striga numele.

>>>>>>>>>>>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: