Constantin VLAICU: OMUL CARE S-A LUPTAT CU URSUL

Încă de la începuturile sale omul a fost vânător, aceasta fiind una dintre primele îndeletniciri ce l-au propulsat, în evoluţia sa, ca specie dominantă în cadrul regnului animal. Cu trecerea timpului, concomitent cu creşterea gradului  său de civilizaţie, vânătoarea a căpătat diferite aspecte: de la scopul primordial – asigurarea hranei tribului, ca pricipal mijloc de existenţă – în zilele noastre, vanatoarea  ajunge să fie practicată, în special în ţările civilizate, mai mult ca un sDSCF4983port. Cu toate acestea, activităţii vânătoreşti i se atribuie şi un rol important  în asigurarea biodiversităţii, a protejării şi menţinerii unui echilibru optim al efectivelor în cadrul ecosistemelor. În România, vânătoarea respectă în general aceleaşi linii, printr-o gestionare raţională a fondurilor de vânătoare, intr-un un cadru legal bine stabilit. 

În prezent tot mai multe voci se ridică împotriva vânătorii de orice fel, negând inclusiv caracterul sportiv al acestei activităţi, asemănând-o mai mult cu un act de cruzime asupra animalelor,  considerând-o ca nedemnă pentru o fiinţă umană civilizată.

Din păcate, la noi ea pastrează încă, în unele mentalităţi, caracteristicile ancestrale ,,instinctive’’, acestea manifestându-se prin acţiuni în special individuale, desigur desfăşurate în afara legalităţii. Cu toate că legea pedepseşte destul de aspru asemenea practici, în România se descoperă anual sute de cazuri de braconaj cinegetic. Din păcate, datorită în special mediului şi modului în care se desfăşoară, cazurile respective sunt foarte greu de descoperit şi sancţionat de către organele  abilitate pentru a urmări respectarea legilor în domeniul cinegetic.DSCF4978

Aceste din urmă ,,vânători’’, desfăşurate de cele mai multe ori individual, fără a exista martori care să dea în vileag ilegalitatea, prezintă, pe lângă riscul de a fi descoperit de cei ce păzesc vânatul, şi riscul ca atunci când puşca nu ia foc, vânătorul să fie ,,cel fără noroc’’, transformându-se din vânător în vânat. O asemenea  întâmplare, ce am avut şansa de a o avea istorisită chiar din gura celui ce a trăit-o, doresc sa vi-o fac cunoscută în cele ce urmează.

Aflat la începuturile activităţii mele la ocolul silvic Mehadia am avut ocazia de a afla povestea ,,omului care s-a luptat cu ursul’’, ca mai târziu să-l şi cunosc în persoana lui Duicu Nicolae, zis ,,Lae Fănică‘‘ din Cornereva (Caraş-Severin). Povestea lui este impresionantă, atât prin cruzimea ce o conţine, dar şi prin aerul de mister ce pluteşte asupra întregii poveşti, dat de însăşi ,,autorul’’ ei, prin evocarea trăirilor sale ulterioare. Fac precizarea că în momentul aşternerii pe hârtie a acestei istorioare, nea Lae nu mai este printre noi, răspunzând în urmă cu doi ani chemării către cele veşnice – Dumnezeu să-l odihnească în pace! Din motive ce nu au legatură cu voinţa mea-una dintre acele necunoscute căi ale Domnului, ce ne sunt pregătite nouă muritorilor, îndreptându-mă către orizonturile întunecate ale durerii şi suferinţei, ce m-au ţinut o vreme departe de scris-am amânat, spre regretul meu, redactarea acestui material. De aceea aş dori ca publicarea lui acum să fie şi o aducere aminte de către cei ce l-au cunoscut pe nea Lae, a fiinţei sale pamânteşti, cu cele primite de la Dumnezeu şi cele dăruite din puterea şi voinţa sufletului său în vremea ce a zăbovit printre noi.                  

>>>>>>>>>>>>>>>>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: