25 martie 2017 – ZIUA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR

Legea nr. 23 din 21 martie 2017, adoptată de Parlamentul României şi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, instituie pentru prima dată în România ZIUA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR (*).

Prin aceasta se intenţionează readucerea în atenţia opiniei publice pădurea, conştientizarea rolului şi importanţei pe care aceasta o are, atât ca factor de mediu dar şi ca motor economic.

Pădurea asigură protejarea bazinelor de apă, reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale, dar cel mai important rol este reprezentat de capacitatea de a atenua efectele negative produse de schimbările climatice. În acelaşi timp, pădurea, prin resursele ce le oferă, poate constitui un element important ce poate contribui la creşterea economică, ocuparea forţei de muncă, producerea energiei, constituind o importantă resursă regenerabilă.

Cu o suprafață de 6,9 milioane hectare, România are a opta suprafaţă forestieră din Europa. Activitatea economică generată de pădure reprezintă 3,5% din PIB-ul României, asigurând existenţa comunităţilor locale izolate, mai puţin dezvoltate. Cu peste 3 miliarde de euro, este principalul contributor la echilibrarea balanţei valutare a României.

Pădurea asigură 300 mii locuri de muncă, la nivelul ţării, iar la nivel european asigură existenţa a 3,4 milioane de oameni.

(*) Ziua internațională a pădurilor este marcată, la nivel mondial, în fiecare an la data de 21 martie. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: