-Constantin VLAICU: IMPORTANŢA PĂDURII ÎN EVOLUŢIA VIEŢII ŞI A SOCIETĂŢII – CONCEPT POLITIC ŞI SOCIAL

 În evoluţia ei pădurea a fost mereu strâns legată de om, de activităţile sale. În trecut, ea i-a oferit casă şi masă, i-a fost alături în toate momentele grele, oferindu-i protecţie dar şi necesarul traiului şi de ce nu, privind dintr-o perspectivă mai amplă, evoluţia spre civilizaţie. Ceea ce constatăm astăzi, este că, prin diversificarea activităţilor omului, pădurea este mai mult ca oricând legată de acestea. Din nefericire, presiunea ce se pune asupra ei, ca efect al acestor activităţi, naşte acum o ameninţare, ce se accentuează din ce în ce mai mult, şi anume asupra evoluţiei şi chiar a existenţei acesteia.

Dezvoltarea la nivel global a activităţilor economice ce au ca obiect al muncii lemnul, aceasta având un corespondent de necontestat în creşterea demografică, duce către o percepţie logică a evoluţiei acestui fenomen, şi anume: cererea din ce în ce mai mare de produse finite necesare omului ce au la bază lemnul. La toate acestea se adaugă şi necesarul asigurării hranei prin mărirea fondului agricol, în foarte multe cazuri expansiunea agricolă desfăşurându-se prin defrişări masive. Privind lucrurile din această perspectivă, la o evoluţie demografică accentuată pentru deceniile următoare, aşa cum este ea anticipată de specialişti, iată că la o analiză bazată pe datele actuale, ce demonstrează o reducere tot mai accentuată a suprafeţelor de pădure la nivel global, viitorul pădurilor se învăluie într-o ceaţă a incertitudinii.

În acest context se naşte ideea unui concept social, dar şi politic, privind importanţa pădurilor în evoluţia vieţii şi a societăţii, concept necesar a fi promovat la toate nivelele sociale, în scopul protejării şi conservarii ei. Elementul esenţial, necesar a fi promovat la nivelul maselor, va cuprinde, într-o fază incipientă, conştientizarea rolului pădurilor, a funcţiilor ce le îndeplineşte aceasta în menţinerea echilibrului mediului, echilibru fără de care viaţa omului poate deveni un coşmar, generat de nesiguranţa, teama şi suferinţa provocată de fenomene naturale scăpate de sub control, incompatibile cu o viaţă normală, aşa cum o cunoaştem noi astăzi. Promovarea acestui concept presupune în esenţa sa o modelare a conştiinţei umane. Căile sunt multiple, însă din păcate, drumul către o modelare a unei conştiinţe formate este foarte lung şi anevoios, mai ales când aceasta este dominată de indolenţă şi ignoranţă, acumulate într-o stare generală de facto. Neîndoielnic, este greu dar nu imposibil, cu timpul tocmit ca aliat! Întrebarea care se pune este: cine, cum şi unde trebuie acţionat în acest sens?! În România, vocile celor ce susţin şi încearcă să promoveze acest deziderat sunt foarte slabe, lipsite de vlagă şi consecvenţă, ducând această idee în zona derizoriului, având ca efect neputinţa de convingere asupra maselor.

Ceea ce se mai poate constata este şi lipsa unui cadru adecvat de susţinere şi promovare a acestor idei. Cadrul politic şi cel social, le putem considera ca fiind fundamentale în exprimarea şi implemantarea acestui deziderat.

La noi în ţară, cadrul politic este ocupat de ,,umbra” unui Partid Ecologist, chipurile, ce promovează abstractul, fără o linie clară a conceptului, aducând adeseori privilegii absurdului şi penibilului sub umbrela ecologistă. În ceea ce priveşte România, se pare că există o oarecare orientare a populaţiei pentru susţinerea unor eventuale proiecte ecologice. Din evenimente recente se constată chiar un interes sporit asupra protejării fondului forestier din spectrul decimării pădurilor, ca efect al unui cadru legislativ neîngăduit de permisiv cu defrişările şi înstrăinările de pădure, acestea din urmă făcându-se în cele mai multe cazuri prin metode cel puţin dubioase, uneori chiar prin abuzuri şi încălcări ale legii, către persoane interesate strict în obţinerea de profituri prin tăierea acesteia. În acest context, devine indubitabilă potenţialitatea obţinerii unui substanţial capital electoral prin adoptarea unei poziţii clare privind aceste aspecte, şi aflarea unei metode de soluţionare a acestor situaţii, frustrările şi indignarea unor largi categorii sociale aflându-se la o cotă ce doar o forţă politică cu putere decizională şi potenţă de implicare într-o iniţiativă legislativă, o poate diminua.

Ceea ce trebuie să constatăm şi obligatoriu de subliniat este că menţinerea integrităţii fondului forestier trebuie să devină un deziderat ce trebuie ridicat la rang de interes naţional. În păstrarea avuţiilor unui popor, o lipsă de interes din partea celor rânduiţi de obşte pentru a le administra, poate duce la o prăpădire iremediabilă a acestora. Priveliştea oferită de ceea ce se întâmplă azi în România, ne dezvăluie sumbra previzibilitate a acestui prăpăd. Speranţele stau încă în cei ce cârmuiesc această ţară. Iniţiativa unui cod silvic, ce se anunţa ca o alternativă legislativă cu rol de reglementare a tăierilor şi eliminare a unor practici păguboase prin umplerea unor lacune legislative, după o amplă dezbatere publică, s-a năruit, din păcate, împreună cu proiectul politic USL. Totuşi, în lipsa unui partid politic solid, cu forţa construirii unei platforme politice ecologiste puternice, şi în lipsa unei preocupări din partea celorlalte partide ce domină viaţa politică din România, îndreptate spre problemele ce ţin de mediu, speranţele din zona politicului la această dată sunt extrem de vagi.

În ceea ce priveşte cadrul social de promovare a conceptului, căile sunt multiple: de la ONG-uri la voluntariat, mass-media ar constitui, printr-o implicare masivă, o cale de a arăta, pe lângă acele fapte negative (trebuincios a fi evocate totuşi cu mai mult obiectivism!), şi acţiunile desfăşurate în sprijinul protejării pădurilor, a mediului înconjurător, foarte puţin cunoscute nouă astăzi, ele fiind totuşi prezente. Un rol important l-aş acorda Regiei Naţionale a Pădurilor, prin direcţiile silvice şi ocoale silvice, în a desfăşura pe lângă paza şi administrarea acestei avuţii ce ne aparţine tuturor, acţiuni de educare şi informare a populaţiei, această categorie, a silvicultorilor, deţinând o bună parte din acele cunoştinţe şi aptitudini necesare promovării conceptului. Aici un rol deosebit îl consider a-l avea educarea generaţiilor tinere, prin implicarea deopotrivă a educatorilor şi a silvicultorilor, la toate nivelele de vârstă, atât în mediul urban cât mai ales în cel rural, unde interacţiunea cu pădurea este mai frecventă. Acest tip de educaţie, educaţie ecologică o să-i spun, ar putea avea un succes cu atât mai mare cu cât va fi iniţiat mai devreme, încă din primii ani de şcoală, la o vârstă cât mai fragedă, la vârsta preşcolară pe cât posibil, educaţia ecologică contribuind la crearea unei baze mai solide în construcţia respectivei mentalităţi. La această vârstă (vârsta preşcolara) educaţia ecologică se realizează mai ales la nivel afectiv, îndeosebi prin accentuarea aspectelor ce ţin de legăturile emoţionale. Copilul este mai sensibil şi se află la începutul acumulărilor teoretice privind elementele structurale şi funcţionale ale mediului, iar atitudinea sa faţă de mediu în viitor va fi mult legată de aceste acumulări de sentimente, de cunoştinţe care în acelaşi timp îl vor ajuta în luarea deciziilor corecte.

Ceea ce devine tot mai evident astăzi, este faptul că fără o strategie clară, solidă, întemeiată pe ideea educării maselor, printr-o largă implicare la nivel naţional, îndreptată către protejarea şi sporirea fondului forestier naţional, a ceea ce ne-a mai rămas din legendarii codrii de altădată, viitorul pădurilor româneşti rămâne în zona incertitudinii, fiind supuse în continuare presiunii acelor inconştienţi puşi pe căpătuială pe seama avuţiei noastre, a sănătăţii, a viitorului nostru şi a copiilor noştri. Fără o informare corectă, fără o educaţie şi o gândire din care să lipsească elementele subiective ce stau la baza mentalităţii ignoranţilor şi a scepticilor, a celor ce contestă rolul major al ecosistemelor în menţinerea sănătăţii planetei, efectul poluării asupra schimbărilor climatice, nu vom putea face faţă trendului actual de diminuare a suprafeţelor împădurite.

 

 

Constantin VLAICU, membru Uniunea Ziariştilor Profesionişti,

31 martie 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: