-ORA PĂMÂNTULUI-31 martie ora 20,30-21,30-CEZARINA ADAMESCU:,,TĂMÂIATUL POMILOR ŞI DATUL LOR DE POMANĂ GUSTUL NEASEMUIT AL ŢĂRÂNEI DE ACASĂ”

Ce om mai e acela care n-a pus măcar un pom în pământ? Înseamnă c-a trăit degeaba, dacă în urma lui nu rămâne nimic.”

            Pornind de la aceste vorbe înţelepte ale ţăranului, dar şi de la datină şi de la roua lacrimii amintirii strivită-ntre gene,  orice om, o dată întors acasă,  primul drum îl face în livadă, şi, aşezându-se la tulpina unui copac, se odihneşte şi vorbeşte cu pomul. El are gustul fermecat al copilăriei:           Există tradiţia la sate ca pomii să fie tămâiaţi şi daţi de pomană. Ritualul e foarte cunoscut. Fiecărui răposat i se dă un pom de pomană. „Ca să aibă şi ei acolo, în cer, grădină”, spun bătrânii.           

Dincolo de pietatea acestui gest, rămâne amintirea unui timp ferice, foarte îngăduitor cu oamenii. Iar pentru omul care săvârşeşte ritualul, sufletul împăcat.

 

Bunul simţ ancestral, simţul dreptăţii, cumpătarea, generozitatea, omenia, care-l caracterizează  pe omul simplu, pe ţăranul crescut şi trăit în vatra lui, îl fac pe acesta să reacţioneze diferit de ceilalţi semeni, atunci când dobândeşte un lucru care nu e al său şi pentru care n-a depus nici trudă, nici răbdare, nici sudoare. El ştie ca nimeni altul că totul se dobândeşte prin muncă cinstită şi jertfă pe măsură. Dar, copiii reacţionează altfel. Ei se bucură atunci când primesc în dar, fie şi un flecuşteţ, când găsesc în tină, chiar şi o mărgică.

             Adunarea familiei în jurul unei mămăligi, la o măsuţă rotundă, cu trei picioare şi ritualul tăierii mămăligii cu „aţa” – peste care mama şi-a trecut unghiile, este o scenă care aminteşte de vestitele şi antologicele prânzuri ori cine moromeţiene, când capul familiei îşi opărea gâtul cu fasolea, până-i dădeau lacrimile, dar nu le spunea lui Paraschiv, Achim şi Nilă ce-a păţit, pentru ca s-o păţească şi ei.

            Lecţia  ţărânei este dublă: nu trebuie să te bucuri de ce nu e al tău; trebuie să speri că, într-o zi îţi vei găsi, cu adevărat împlinirea, visul dorit cu tărie, speranţă şi încredere.

            Curiozitatea copilului, încă din primul an de viaţă este absolut uimitoare. El totdeauna vrea să încerce şi să guste experienţe noi. Ochii săi privesc cu uimire lucrurile, oamenii şi vieţuitoarele din jur şi nu se mai satură, pentru că,  pentru el, totul este nou şi fascinant.

            Privitul unei flori, a unui fluturaş, îl face pe copil să se ridice „copăcel” şi singur să facă primul pas.

            Uneori, în drumul către cunoaştere, omul descoperă durerea, înfrângerea. Se loveşte de ele, le suportă, dar trece mai departe. Către lumină.

CEZARINA ADAMESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: