-Nicolae ZAINEA:,,VIAŢA CA O PAGINĂ VERDE – biolog şi naturalist ANGELA CIOLTAN-ZAINEA. -evocare-„

S-a născut la Timişoara, pe data de 24 martie 1938, cu o zi înaintea Bunei  Vestiri a Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Zilele acestea ar fi împlinit 72 de ani.

Cei tineri vor gândi, probabil, că este o vârstă înaintată. Eu îmi iau libertatea să spun că, atunci când ei vor împlini vârsta de 72 de ani, vor dori să mai trăiască vreo câţiva. Iar când vor atinge vârsta de 90 de ani, se vor ruga să mai apuce încă un an şi tot aşa.

Mi-am permis aceste reflecţii, sperând că nu mă veţi judeca prea aspru, doar ca o scuză pentru mine, cel care atunci când eram la vârsta de 20-30 de ani, judecam la fel ca ei. Dar să revenim la  subiect.

Tatăl Angelei, domnul George Cioltan a fost inginer silvic, iar mama, Ana Cioltan, funcţionară.

De la tatăl a moştenit dragostea neţărmurită pentru Natură, vieţuitoare şi plante, deopotrivă. De la mama sa a moştenit caracterul frumos, bunătatea, generozitatea şi buna cuviinţă; nu a jignit niciodată pe nimeni. Din păcate, lucrurile acestea, calităţi care ar trebui să domine în comportamentul semenilor, sunt tot mai rare şi mai puţin apreciate.

Profesia tatălui a purtat familia din oraş în oraş, până când Angela a împlinit 11 ani. De la Craiova au fost mutaţi la Râmnicu  Vâlcea, au urmat Iaşi, Suceava, apoi Tg. Jiu (refugiaţi cu ce aveau pe ei, în timpul războiului), apoi Focşani.  Abia în anul 1949  au ajuns la Galaţi. Aici, ca şi prin toate oraşele pe unde au poposit, au locuit în câte o cameră oferită de Ocoalele Silvice. Doar când s-au stabilit la Galaţi, şi s-au repartizat două camere şi un hol, pe strada Gării, de asemenea, în clădirea Ocolului Silvic.

Datorită mutărilor repetate au ajuns la Galaţi cu o ladă militară de campanie, cu câteva lucruri de îmbrăcăminte şi câteva obiecte de bucătărie. O perioadă au dormit  în paturi improvizate. Când şi-au cumpărat prima mobilă în rate, a fost sărbătoare, iar evenimentul a fost sărbătorit cu „Mălai cald”.

Şcoala elementară a început-o la Suceava, a continuat-o la Focşani şi a terminat-o la Galaţi. A urmat Liceul „Vasile Alecsandri”. Între 1955 şi 1060 a fost studentă la Bucureşti la Facultatea de Ştiinţe Naturale, specialitatea Biologie. Pe parcursul activităţii profesionale, a urmat câteva cursuri de specializare postuniversitare, pe care le-a absolvit cu notă maximă.

După terminarea facultăţii a fost repartizată ca profesoară în comuna Măstăcani, jud. Galaţi, unde a predat până în anul 1964. În acei ani a făcut naveta între Măstăcani şi Galaţi, zilnic, pe ploaie sau viscol, iar atunci când vremea era rea şi nu mai putea ajunge la gară, înnopta la o familie vecină cu şcoala (şcoala fiind la o distanţă de trei kilometri de gară, iar drumul înnoroiat, traversa un câmp deschis). Nu s-a plâns niciodată şi şi-a îndeplinit cu stoicism şi dăruire misiunea de dascăl.

Din câte mi-a povestit, cele mai frumoase amintiri din tinereţe au rămas cele din anii studenţiei – dar cine nu-i regretă? – ca şi anii în care a făcut  naveta la Măstăcani.

Între anii 1964-1969 a lucrat ca biolog la Direcţia Sanepid Galaţi, fiind colegă de serviciu cu doamna doctor Elena Pâslaru. În anul 1970 a fost salariată a Uzinei de Apă ca biochimist.

Din anul 1971 până la pensionare în 1990, douăzeci de ani, a lucrat la Spitalul de copii, fiind colegă de serviciu cu doamna doctor Elena Bucătanschi şi cu doamna Constanţa Baltag.

Foarte dotată intelectual, cu o memorie prodigioasă şi cu un deosebit talent pentru desen şi pictură, ca şi pentru limbi  străine, şi-a împărţit timpul liber între aceste pasiuni şi lectură. Citea în mod curent literatură în limba franceză şi engleză. Unele din aceste cărţi le-am donat Bibliotecii Judeţene „V.A.Urechia”.

Trebuie să amintesc şi faptul că timp de peste 15 ani a meditat la limba română şi engleză-franceză, copiii sau nepoţii prietenilor.

A pictat în ulei şi tempera, pe pânză şi carton,  ca şi pe sticlă, iconiţe, pe care le dăruia. A pictat chiar şi holurile şi încăperile unor grădiniţe, cu multă plăcere şi dezinteres material. Un set de icoane mai mari, pe care le-a dăruit, împodobesc holul Institutului de Teologie Romano-Catolică, din Iaşi.

În anul 1989 a publicat o carte, scrisă după însemnările tatălui, despre tisă; este vorba despre arborele Tisa, o specie  seculară şi chiar milenară de conifere.

Îngăduiţi-mi o paranteză: tatăl ei, la absolvirea Facultăţii de Silvicultură, înainte de război, şi-a susţinut lucrarea de licenţă cu un subiect despre acest arbore, iar conducătorul său de proiect i-a dat ca sarcină să se ocupe de plantarea acestuia;  şi acest lucru l-a făcut toată viaţa; s-a preocupat în principal, de răspândirea prin însămânţare a acestui arbore ornamental în multe parcuri şi grădini publice din diferite oraşe ale ţării, ca şi în Galaţi şi Brăila, aşa cum reiese din lucrarea amintită, apărută la Editura Ceres, Bucureşti, în 1989, în Colecţia: „Ştiinţa pentru Toţi. Seria: Agricultură”.

Doamna Angela Cioltan-Zainea, în ultimii zece ani de viaţă, a ilustrat, cu desenele ei inspirate, numeroase cărţi de literatură pentru copii şi nu numai.

A tradus în limba engleză atât proză, scenarii de film, cât şi un volum de poezii al poetului vrâncean Ionel Marin (2008). Nu este nici lesnicios, nici la îndemâna oricui să traducă versuri în limba lui Shakespeare.

La întâlnirile cu prietenii, recita zeci de strofe din lirica contemporană sau clasică, iar când asculta „Carmina Burana”, recita textul în limba latină cu plăcere şi cu o uşurinţă fantastică, îngânând melodia.

Fire aplecată spre studiu, în ultimii doi ani, nemulţumită de nivelul cunoştinţelor sale în domeniul Geografiei, a învăţat toate statele lumii şi capitalele lor, inclusiv cele 50 de state U.S.A. Învăţa pe de rost, de asemenea, puzderia de insule-state independente- din Oceanul Pacific-Polinezia şi  Micronezia.

Îşi propusese ca în anul 2009 să înceapă studiul temeinic al Istoriei Universale.

Fiind blândă şi cu un umor sănătos, era o adevărată plăcere să te afli în compania ei şi să o asculţi. Colegii de la Cenaclul literar „Arionda” ca şi toţi prietenii, îşi amintesc cu plăcere acest lucru. Trebuie să menţionez şi un alt aspect al caracterului ei frumos: devotamentul faţă de prietene. Nu au fost rare cazurile în care prietenele (precizez că multe dintre acestea erau văduve ca şi ea însăşi, până în anul 2000, când „am răpit-o”), o sunau la telefon în toiul nopţii, când aveau probleme de sănătate. Fără a ezita nici o clipă, indiferent de oră, se îmbrăca şi pleca să le îngrijească sau să le cumpere medicamente.

A dovedit toată viaţa devotament şi discreţie, nerefuzând pe nimeni atunci când i se solicita ajutorul. A ars cu flacără intensă, iar atunci când s-a îmbolnăvit, în luna decembrie 2008, nu a mai durat mult şi s-a stins, în noaptea de 1 februarie 2009.

Dumnezeu nu a lăsat-o să sufere prea mult, pentru că, în ultimele două zile, se ruga: „Doamne, ia-mă la Tine!” Şi a luat-o, curmându-i suferinţa, într-o zi de sărbătoare, aşa cum şi-a dorit. Era duminică.

În încheiere, aş vrea să vă mărturisesc că nu am dorit să fiu neapărat patetic sau subiectiv, deşi îmi dau seama că, probabil aşa s-a înţeles din cele spuse. Fie-mi iertat, pentru că am iubit-o şi am preţuit-o, în egală măsură.

NICOLAE ZAINEA

Colonel în rezervă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: