-PRIMĂVARĂ AUSTRALIANĂ-Ioan Miclău:,,CUGETĂRI DESPRE NATURĂ”

*Să îngrijim mediul natural, fiindcă omul e frate cu pomul!

 

*Din Patrimoniul Naţional fac parte şcolile, universităţile, munţii şi apele, câmpiile, locul precum şi oamenii! Adică, România.

 

*Natura este un adevărat templu universal, pe altarul căruia se înnobilează, jertfeşte şi reînnoieşte tot ce îi aparţine, inclusiv viaţa noastră!

 

*Apa e sângele NATURII, otrăvirea acesteia omoară asemenea drogului în sângele omenesc.

 

*Nu viaţa este a noastră, ci noi suntem ai vieţii, fiindcă viaţa etalează geniul atins de frământările universului.

 

*Buruiana din grădină dacă n-ai plivit-o şi a crescut zdravănă, trebuie să mai ai răbdare până se usucă singură!

 

*Creaţiile cosmice universale ies din tehnologiile divine pe care le-a creat Dumnezeu!

 

*Crede în  legea firului de iarbă, căci aceea este şi a ta, omule!

 

*Cum va fi izvorul, curat sau tulbure, aşa va fi şi fluviul ce se va naşte; numai că, în devenire, acesta poate fi schimbat de mediul prin care trece. Aşa şi omul!

 

*Destinul e o grădină, în care singuri ne sădim rondurile cu flori sau spini!

 

*Lemnul şi uscat să fie, folositor tot se ştie!

 

*Nu viaţa este a noastră, ci noi suntem ai vieţii, fiindcă viaţa etalează geniul atins de frământările universului.

 

*Părinţii noştri socoteau un dar al naturii, al marilor zei, să-şi petreacă viaţa în compania miorilor blânde, asemeni însăşi poezia. Pământul lor le era şi salvator, precum arca cea biblică!

 

*Semănătorul de grâu este talpa civilizaţiei, îngerul vieţii, zdrenţurosul cel mai iubit de Dumnezeu. Sărutaţi-i mâinile  noduroase şi fără manichiură!

 

*Unde nu plouă, nu cade nici rouă!

 

*Zbuciumul nostru este universal, adică noi suntem mădulare ale universului!

 

 

(Selecţie din volumul: Ioan Miclău, „Cuvinte de minte”, Bârda, Editura „Cuget Românesc”, 2012)

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: