-Flora Mărgărit STĂNESCU:,,OMAGII NATURII”

Omagii naturii

Te-nalţă omenire,

deasupra urii tale,

stindard de apă vie,

răsară în tot locul.

.

Te-nalţă ROMÂNIE,

cu celelalte toate,

aduceţi nu ofrande, nici jertfe,

ci omagii, naturii mamă care,

ne-a zămislit pe toţi.

–––––

Zăpadă peste pomii-n floare

Un ciripit anemic m-a deşteptat,

lipsit de veselia lui de ieri,

când am văzut zăpadă pe copac,

e de-nţeles, aşa-i în primăveri.

Mi-e jale pentru pomii-n floare,

c-a nins o noapte peste ei,

iar frunza abia mijită doare,

acoperită de zăpadă şi polei.

Tânjind zadarnic după blânda rază,

a soarelui ce se ascunde după nori,

stau zgribulite şi-n zadar visează,

la soare şi la veseli cântători.

Cu toată zloata ce se cerne deasă,

scatiul, piţigoiul tremurând,

s-au aşezat şi astăzi la fereastră,

şi dimineaţa mi-au vestit-o ciripind.

––––––-

Gânduri şi flori

Gândurile mele,

ramuri încărcate de flori,

le-aş putea rupe şi …

dărui mamei pe toate.

Mama va plânge ,

văzând ce împovărat sunt.

Le-aş putea dărui iubirii,

dar va şti să le primească ?

Le voi dărui copiilor mei, dar…

ei vor fi totdeauna prea mici,

să le poată duce.

Le voi păstra pentru mine,

Mereu sub povara gândurilor…

încărcate de flori.

Poate vor da roade…

Atunci când părul meu va fi alb,

la fel de alb…

ca florile de pe ramuri.

–––––––––-

Merii

Am sădit meri, în grădina lumii,

le-am înmiresmat ramurile înflorite,

cu sufletul meu,

iar ramurile mă cuprind…

din toate părţile.

Roadele lor sunt izbânzile mele,

frunzele lor,

ochi îndreptaţi către cer,

freamătul lor,

un murmur dulce,

glas de copil,

ce-mi dezmiardă auzul,

în fiecare clipă.

–––––––

Pe sub cetini

Ascultă foşnetul frunzei,

soarbe răcoarea izvorului pur,

păşeşte cu grijă pe sub cetini,

Nu tulbura liniştea şi frumuseţea.

Soarbe parfumul florilor,

mulţumeşte-i lui Dumnezeu,

pentru fiecare zi, fiecare clipă.

––––––––

Sfinxului

Sfinxule, pleacă-ţi privirea,

peste munţi şi codrii falnici,

ce uimiră omenirea,

şi-au ferit-o de pârdalnici.

Peste cetina măruntă,

răscolită de vârtejuri,

peste cetăţuia sfântă,

care cheamă la vecernii.

Babele ţi se închină,

în pământ îşi pleacă ochii,

Parcă sunt la-nchinăciune,

când sărută poala popii.

Munţi şi văi, râuri de vreme,

se înclină în răstimpuri,

alternând culori, miresme-n

cele patru anotimpuri.

–––––––

Copacul cu prieteni

Sunt copacul dintre cer şi pământ,

cu ramurile încărcate de cuiburi,

în care v-am aşezat pe voi,

dragi prieteni.

Zburdaţi ziua întreagă,

cât vă ţin aripile,

spre cele patru zări,

dar osteniţi, pe-nserat

să vă întoarceţi,

la cuiburile,

pregătite pentru voi.

––––––-

VIOARA

În acordurile primăverii,

o vioară-şi plânge,

arborele din care,

a fost cioplită.

Arcuşul se topeşte

într-o rază de soare,

ce cântă bezmetică,

printre pomii în floare.

–––––––

SPAIMA

Spaima copacilor la ivirea

tăietorilor de lemne,

fluierând dimineţile,

alungându-şi tristeţile,

sfredelind în măduva lor,

cu toporişca de zor.

Un semn cu crenguţa mai fac,

un cântec de sfârşit de copac.

–––––-

CIREŞ AMAR

Sunt copacul

ce-ntinde spre tine,

ramuri încărcate de dor.

Fără lacrimi,

fără reproşuri,

doar cu coşuri,

pline de cireşi amare,

pârguindu-se în soare,

într-o adâncă tăcere,

nesfârşite mistere.

––––––––––––

FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: