-GEORGETA MUSCĂ-OANĂ:,,POEME SCULPTATE ÎN VERDE”

SCULPTEZ SPERANŢE-N FLORI  DE  MĂR

 

 

Îndepărtez toţi anii ce strecoară

Nesiguranţă, durere sau eşec,

Schimb veşnicia iernilor în vară

Şi-n ploi stelare trecutul îmi înec.

 

De ce doar rău, când poate fi şi bine?

Sculptând în florile de măr speranţe,

Mă-ncredinţez chemărilor divine,

Pe crestele luminii să mă-nalţe.

 

Arzând în soare şalul de regrete,

Refuz să duc poveri sau oboseală!

Puterea dăruirii să mă-mbete

În seri ce ning cu nuferi de beteală

 

Şi-n zbor, spre libertate absolută,

Las numai bucuria să respire!

În trena liniştii ce mă salută

Sfarm orele în clipe de iubire.

 

 

 

PARFUM ŞOPTIT

 

Adie-n dulcea primăvară

sfioasă, virgină iubire,

parfumuri şoptite-nfioară

şi fluturi de dalbă nuntire.

 

Pe-aleea născută-n candoare

m-adună cu braţul chemării

şi-n gust de cireşe amare

topeşte-mi tristeţea-nserării.

 

Beau seve de brume atinse,

din frunze visând menuete

şi-n buze de doruri aprinse

îmi picuri şoptinde sonete.

 

Trezeşte mirifica iarnă

simţire ce-n vraja-i ne prinde,

omături pornite să cearnă

cu pacea din sfinte colinde.

 

Iubeşte-mi trăirea-n escală

pe-a ploii tulpină stelară!

Iubeşte-mă-n toamna vernală

şi-n roua răcorii de vară.

 

 

FEMEIE, FLOARE DE CAIS

 

Licăriri seducătoare, gust de miere adunând,

Opalină zeitate pe-anotimpuri lăcrimând;

Tu, făptură diafană, dalbă floare de cais,

În livada vieţii mele, eşti poema ce n-am scris.

 

Parfumatele ocheade strâng toţi fluturii din crâng

Şi-n eterică simţire, îngeri în petale plâng.

Cad priviri însingurate – două lacuri clipocind –

Şi scânteie-n clar de lună spre iubire vălurind.

 

Se cutremură dorinţe prin cotloane sidefii,

Murmur sfânt ne primeneşte rătăcirile târzii;

În tăcerea de pe buze, sfere de lumini se strâng,

Iar sub gene-nzăpezite stele-n doruri se răsfrâng.

 

Mii de şoapte de iubire, şi fantastice culori

Mugurind alintu-n vise, peste gându-mi le pogori.

În beţii de-arome sfinte, pe al nopţilor altar,

Clipa – harnică albină – bea din dulcele nectar

 

Şi în ludică ninsoare – zbor de fluturi visători,

Sub săruturi selenare, în condei mi te strecori.

Cosmică îmbrăţişare mă înlănţuie în zori

Când petalele virgine cad pe foaie – reci fiori…

 

Fost-ai trecere de-o clipă, dulce floare de cais,

Dar eternul te cuprinde în poemul ce ţi-am scris.

 

 

 

FLOARE DE MĂR

 

Am fost parte din copacul ce a luptat

pentru a supravieţui în gerul iernii;

 

Am fost un mugure firav

tremurând pe o creangă de măr;

 

Am devenit, apoi, un boboc roziu

îmbăiat în ploaia vernală;

 

Acum, sunt o apariţie suavă:

mi-am prins diafane petale alb-roz,

discret parfumate,

m-am oglindit îndelung în raza de soare

şi, cu  emoţie, mă pregătesc

pentru balul culorilor

ce stă să înceapă în grădină.

 

Bucuria m-a fardat în roz.

Sunt aşa fericită!

 

Este primul meu bal!

 

 

 

NATURA ÎNFLOREŞTE IUBIRI

 

Culoarea florii de-o săruţi

Făr’ a strivi petala

 

De poţi sorbi tăcerea-n munţi

Făr’ să răneşti smaraldul,

 

Înaltul de îl ştii cuprinde

Prin zborul de acvilă,

 

Atunci, deschisă-ţi este uşa spre iubire!

 

În amintirea unui fulg de vezi

Cum valuri, muşcând ţărmul,

Sculptează-n vise eşuate

Sărutul mătăsos al verii;

 

Iar din durerea ploilor dezlegi

Doar şoapta cristalină

A lacrimii ce-a fost cândva izvor;

 

Şi de mai poţi s-asculţi

Lumina-n foşnet arămiu,

Scriind poemele în brumă,

 

Atunci, prietene, poţi spune că iubeşti!

 

 

ANOTIMPUL IUBIRII

 

 

Simţire rătăcindă-n vene,

de s-ar trezi la margine de vis,

dorind să te-ntâlnesc,

aş scormoni-n cenuşa vremii

cu degete ce-or contura

cuvântul sfânt – iubire;

şi-n iernile cu dans mirific

te-aş scrie-n fulgul ce n-a nins.

 

În dimineţile boeme,

aş învăţa fluturi să vorbească

şi-n cupe de flori rodi-vor poeme;

descifrând misterele din ploi,

în vara cunoaşterii,

cu tril de ciocârlii

te-oi prinde-n pagină de carte,

martoră trecerii în doi.

 

Iar primăvară de n-ar exista,

aş inventa-o! Şi-n floare-aş curge

la margine de paradis;

răceala stelelor s-ar stinge

în valuri albe de cais

şi-n limpezimea regăsirii,

doar tu, iubire, mă vei ninge

cu slovele ce-n ierni s-au scris.

 

 

 

STRĂBUNA CHEMARE

 

Din somnul pământului,

smulgând un zâmbet răcelii din adâncuri,

trezeşti mugurii primăverii;

priveşti spre ogorul afânat, înnegrit de-atâta trudă

şi un oftat fugar spulberă o pală de vânt.

 

Atunci sămânţa-n brazdă, udând-o cu sudoare,

şi simţi rădăcinile bucuriei furişându-se spre

noaptea apelor, spre benefica răcoare;

în fiecare strop ţipă lumina clorofilei

ce-n curgere molcomă urzeşte simfonia rodniciei.

 

Cu dalta credinţei mai ciopleşti pacea

în trupul secundei şi, tăcut, sub un amurg încremenit,

priveşti spre orizont, spre ţarina iubită;

cuprins de emoţii, în limpezimea unui gând

născut din recunoştinţă,

pleci fruntea, sărutând pământul…

 

Îi auzi şoapta ce cheamă;

curând, îţi va dosi haina efemeră în pântecu-i reavăn,

iar tu, prin neştiute spaţii, vei mai auzi – ca un ecou –

bătrânu-i glas.

 

 

 

(Selecţie din volumul  de versuri: „Vibrând pe clape de lumină. Vibrating on keys of light”, Editura Anamarol, 2012)

 

 

 

DATE DESPRE AUTOARE

 

GEORGETA MUSCĂ-OANĂ

 

(n.22 iunie 1954, loc. Rediu, jud. Galaţi)

 

 

PUBLICĂ:

 

„Pe frunte-mi plânge clipa” – poezii, Editura Anamarol, Bucureşti, mai 2007

 

ÎN ANTOLOGII DE POEZIE:

 

Freamăt de timp, Editura 3D, Drobeta Turnu-Severin, 2007;

 

Şansele poeziei, antologie trilingvă, Editura Anamarol, Bucureşti, 2008;

 

Antologie de poezie şi comentarii, Editura PAN EUROPE, Iaşi, 2008;

 

Arta de A FI, Editura Anamarol, Bucureşti, 2009;

 

Esenţe de primăvară, Editura Panfilius, Iaşi, mai 2010

 

Site personal: geeorgetamuscaoana.piczo.com

 

E-mail: artemis_007@yahoo com

 

 

                                                           ***********

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: