Georgeta RESTEMAN:,, Armonii de primăvară”

Renaşterea

Sublime miresme înoată-n albastru,

Cireşi înfloriţi, sălcii verzi, alb de nufăr

Privesc cu sfială spre-a zilelor astru,

Încet mă strecor înspre vis… nu mai sufăr!

Văd firul de iarbă cum creşte-n tăcere

Şi muguru-i gata plesnit, ce splendoare!

Narcisa-mi zâmbeşte-unduind de plăcere

Redând bucuria în suflet de floare.

Şi-un zumzet sălbatec îmi umple-universul

Un zgomot de-aripă uşor mă pătrunde

Deschid călimara lăsând tandru, versul

Să picure-n calde, mirifice unde.

Încet las departe tristeţi adunate,

Mă umplu fiori de o dulce dorinţă

De viaţă, ce simplu trăită-mi dă Pace

Cu linişte-mi dăruie-ntreaga fiinţă.

Renasc idealuri, adun bunătate,

Cu flori presărate pe file-mi iau zborul,

Plutesc înspre nouri şi-n eternitate

Cuprind infinitul şi-n taină-mi ţin dorul.

Îmbrăţişări

Din gardul viu de suflete stropite

Cu verde de smarald în ceas de noapte,

Un mic vlăstar cu vise ne-mplinite

Şi-a plăsmuit un univers aparte

Şi-n inima-i ce nu mai vrea durerea

A aşezat o floare din grădină,

Învăluindu-şi dulce, mângâierea

Cu dragoste-mbrăcată în Lumină.

Iar paradisul strâns în cercul roşu

Al sufletelor ce sfios vibrează,

Necunoscut rămâne-n jurul nostru,

Şi în tăcere îşi îmbrăţişează

Trăiri, ce-i stăpânesc pe-aceia

Care îşi văd în flori eliberarea,

Şi îşi adună-n suflet odiseea

Dintre ruine izgonind uitarea.

Sărutul dat văzduhului trudeşte

S-alunge cu blândeţe un pustiu

Care-a domnit în sufletul ce creşte

Verde smarald născut din gardul viu.

Trifoi cu patru foi

Sub picuri calzi, timizi de rouă

Caut ades să-mi spăl privirea

Cu un trifoi cu patru foi

Şi-n suflet plouă…

Cu flori de dor… aştept iubirea

S-alunge depărtarea dintre noi.

Se-aştern pe frunte triste gânduri

Nu cer nimic, doar sper în taină

Ca în destinul meu să scrie

Măcar câteva rânduri

Ce să-mi îmbrace viaţa-n nouă haină

Care la pace şi linişte îmbie.

Număr încet firave frunzuliţe

Şi-ajung timid la trei. căci patru,

Nu mi se-arată decât rar,

Iar cinci, ale trifoiului mlădiţe

Sunt într-un templu sacru

Al viselor şi-n al speranţelor altar.

Îmi scaldă lacrima obrazul supt

De aşteptare-mbătrânit de dor

Şi-n liniştea râvnită de-amândoi

Simt că ceva în suflet mi s-a rupt

Din mine trist, răzbate un fior:

E tainicul trifoi cu patru foi!

GEORGETA RESTEMAN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: