-MIRCEA ISTRATE DORIN:,,POEMELE PĂMÂNTULUI”

STEJARUL   SINGURATIC

 

Din vremile trecute acolo-n vârf de deal

Stejarul singuratic de strajă-i  la Ardeal,

Să-nfrunte veşnicia mi-l leagă de ţărână

Adânc înfiptă-n timpuri, bătrâna-i rădăcină.

 

Tot înoiţi în vremuri mi-au stat la umbra lui

Urmaşii de urmaşii aceluia dintâi

Ce-a semănat sămânţa atunci, odinioară,

Să ştie lume toată, hotarul vechi de ţară.

 

Urcând mereu spre soare în vânturi şi în ploi

Şi-a tot lungit privirea cătând spre zări mai noi,

Şi întărindu-şi trunchiul, în piept luă furtuna

Să simtă păcătoasa ce tare-i este vâna.

 

A fost o lungă vreme când s-a ştiut stăpânul

Şi-n locul ăsta tainic şi-a înflorit destinul,

Nimic n-a fost în stare de-aicea să-l clintească,

Că el însemn al vremii, e pus să ne-ncinstească.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REPETABILA POVESTE

 

 

Ca un şarpe se strecoară urma drumului de care

Ce se pierde în hotare printre dealuri obosită,

Câte-un prun o străjuieşte, ca la umbra lui răcoare

Să găsească truditorul în amiaza-i lenevită.

 

Mai la deal, bătrâna stână toarce vremuri înstelate

Şi în colţul cel de lume ea e stâlp de veşnicie,

Timpul care a-ngropat-o, dimpreună-i ţine parte

Să slujească neamul care, e aicea din pruncie.

 

Înşirată pe cărare, mergătoare, liniştită,

Turma urcă dinspre vale în cadenţă de talangă,

Mirosind a caş de oaie şi-a jintiţă îndulcită

Şi-a mohor şi-a iarbă verde, toate strânse-ntr-o desagă.

 

Către seară, umbre late îngustând a lumii zare

Bat în cuie de luceferi bolta ce se potcoveşte

Şi-nălţându-se spre astre, totul cade în visare,

Adormind sub Carul Mare, repetabila poveste.

 

 

 

MIRCEA ISTRATE DORIN –  (Târgu-Mureş)

 

31 martie 2012 – Târgu-Mureş

Ora 20,30-21,30

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: