-Ioana Stuparu: ,,Plângea un Corcoduş”

ioana-stuparu-2Încercarea Corcoduşului de a-şi stăpâni lacrimile, se dovedea a fi fără  rezultat. Emoţia fusese prea puternică. Emoţie, disperare, îngrijorare… În mod clar a trăit cel mai trist eveniment din viaţa lui. Mai avusese parte de evenimente triste, dar acelea îl priviseră în mod direct pe el. Pe când, de data aceasta era vorba despre un copil care se afla în pericol.

Plângea Corcoduşul şi-i povestea Vrăbiuţei care-şi făcuse cuibul pe una dintre ramurile lui:

“M-a sădit cu mulţi ani în urmă un bărbat care a locuit în acest bloc. Uite, chiar în apartamentul din faţa noastră, la parter. S-a mutat imediat ce blocul a fost dat în folosinţă. Terenul era plin de moloz şi de diverse obiecte, ca după construcţie. Bărbatul a îndepărtat totul cu migală şi a amenajat un loc tocmai bun pentru plantat pomi şi flori. Pe mine m-a plantat primul. Ştia că nu prea sunt  pretenţios şi voi creşte repede. Voia să se bucure de frumuseţea şi mireasma unui pom înflorit primăvara devreme, aceasta amintindu-i de anii copilăriei lui, petrecuţi la bunici. Dar cel mai mult se gândea la copilaşul care trebuia să i se nască. Dorea să-i asigure un loc de joacă liniştit şi umbros. Şi fructe proaspete, culese de el din pom. Am crescut înconjurat de iubire. Până într-o zi, când bărbatul care m-a sădit, împreună cu copilul lui mi-au spus « la revedere ». Plecau în alt oraş.

În apartamentul lui s-a mutat cineva cu “simţul proprietăţii”. A considerat că spaţiul verde de lângă bloc trebuie împrejmuit cu gard. A sudat în lungiş şi în curmeziş nişte fiare cine ştie de unde adunate şi le-a înfipt în pământ. Nici n-a ţinut cont de rana pe care mi-a făcut-o, când de tulpina mea a lipit o bară de fier urâtă şi ruginită. A trebuit să fac tot posibilul ca să mă salvez. Cu mare trudă mi-am depărtat tulpina de gard, dar după aceea am devenit gârbov.

De când a plecat cel ce m-a sădit, nimeni nu s-a mai arătat interesat de mine sau de alţi pomi din spaţiul verde. Am rămas închis după gardul acesta şi atât. De fructele mele nu se poate bucura nimeni. În jurul meu au crescut diferite plante care nu sunt nici frumoase, nici folositoare. Au răsărit la întâmplare nişte  arbuşti de care nimănui nu-i pasă. Şi sunt atâtea gunoaie în jurul meu! Resturi de tot felul sunt aruncate în spatele gardului. Simt că mă sufoc! Anul trecut mă năpădiseră şi omizile. Toate frunzele mi le-au mâncat! Era să mor, Vrăbiuţă dragă! Dovadă că în primăvară mi-a înfrunzit doar jumătate din coroană, după cum vezi!.. Cealată jumătate s-a uscat. Slavă Domnului, că mi-a înfrunzit şi atât,  pentru că ai avut matale unde să-ţi faci cuibul! Aş vrea să fiu folositor, să arăt bine, dar nimănui nu-i pasă de mine!

Azi am fost foarte necăjit! Disperat, chiar. Un copil de la etajul superior al acestui bloc s-a aflat în pericol. Mama lui a apelat la pompieri, fiindcă, întâmplător şi uşa de la intrare i se blocase. Cu toate că pompierii au răspuns prompt, au pierdut mult timp cu instalarea scării la fereastra apartamentului  în care se afla copilul. Iar aceasta din cauza gardului care împrejmuieşte spaţiul verde, dar şi din cauza trupului meu gârbov. Ca să nu-ţi mai spun despre greutăţile pe care le-au întâmpinat din cauza copacilor şi a bălăriilor crescute la întâmplare! Bine că au ajuns totuşi la timp, iar copilul a fost salvat!

Să fi văzut ce chin a fost pentru pompieri când au strâns scara!… Iar până au transportat-o!…

Oare, îşi poate imagina cineva ce simte un Corcoduş?!

IOANA  STUPARU

9 septembrie 2008

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: