– Mircea Ionescu:,,Zâmbeşte cumătră vulpe!…”

Sângera asfinţitul pe întinderile de gheaţă ale Înecatului, baltă ascunsă în pustietăţile din preajma Crapinei, era un ger de pocneau trestiile precum paiele de orz, iar noi patru, aşezaţi pe scăunele în jurul focului, stabileam planul de bătaie pentru pânda de seară la raţe.

Ne adusese aici, blestemul pasiunii noastre pentru nobilul sport al vânătorii. I.M.S.-ul lui nenea Titi rămăsese undeva, pe digul crescătoriei de peşte şi noi străbătusem pe jos, cale de vreo doi kilometri, printr-o pădure de sălcii,  bătrâne şi încâlcite.

-Dacă vine o ceaţă, ori o ninsoare, nu văd cum ne mai întoarcem la maşină, observase Doctorul, cu recunoscuta-i înţelepciune. Nici dracul nu ne mai scoate de aici!

-Ba da! i-am răspuns arătându-i sofisticata busolă militară, cuplată cu un minicalculator, de provenienţă japoneză. Ne conduce „Topsi” exact la locul de unde am plecat!

O cumpărasem de la un marinar care călătorea prin ţări străine şi dădusem pe ea şi pe un aparat de gonit ţânţarii, nu mai mare decât o brichetă, salariul meu pe o lună şi jumătate. Mă împinsese la această nesăbuinţă noaptea petrecută în baltă, din cauza viscolului. O aventură unică şi crâncenă, din care, printr-o minune scăpasem cu viaţă.

Se apropia seara, gerul se înmuiase, iar vântul se domolise. Era o pace de început şi de sfârşit de lume. Sosisem mult prea devreme pentru sfertul ori jumătatea aceea de oră, cât dura zborul sau jocul de seară şi, de aceea am aprins focul. O sticlă de vin alb trecea din mână în mână, uşurată cu înghiţituri simbolice, pentru potolirea setei şi scurgerea mai plăcută a timpului.

-Altminteri nu poate fi, tună nea Titi cu glasul său de bucium. Numai aici, la ochiurile acestea de apă caldă, va veni, din belşug, tot neamul raţelor şi gâştelor. Este destul de frig, dar, mai cu ţuică fiartă, mai cu vin crud, agită el sticla din mână, putem să avem ceva folos, dacă ne facem pânde bune şi stăm liniştiţi.

-Aferim, fratele meu! se însufleţi moş Vasile, chinuindu-se să-şi menţină echilibrul pe trepiedul său. Blândul meu profesor îmi părea a fi un exemplu bizar şi concret despre „prospeţimea” pe care ne-o va da amestecul de băuturi. Numai de-ar veni cobiile! Să nu cumva să se ducă spre Dunăre, toate!

Ştiam din alţi ani că, la vremea când bălţile îngheţau, păsări se trăgeau spre fluviu. Ne făceam pânde pe mal şi aşteptam, uneori zadarnic, să zboare peste noi la o bătaie de puşcă. Aici însă, ca şi la Căţâni, existau nişte izvoare calde, care îngheţau doar când gerurile erau foarte mari.

Balta Căţânilor era însă prea aproape de oraş şi, de aceea, cu greu puteai găsi o seară când să nu fie în jurul tău, vreo douăzeci de vânători, unii dintre ei hotărâţi să tragă când raţa, din văzduhul întunecat, se vedea mare cât un…timbru. Trăgeau cu alice de cinci milimetri, cu poşte de nouă, cu sigilii de vagoane tăiate în patru, vorba ceea: „Poate cade!” De cele mai multe ori, asta însemna o vânătoare stricată.

-Eu zic că e vremea să ne facem pândele, hotărî Doctorul. Să ne alegem fiecare câte un ochi de apă.

Nea Titi  privi, subţiindu-şi ochii, spre zarea sinilie. Soarele, mare şi însângerat, se afla cam la un lat de palmă deasupra orizontului.

-Ar cam fi! Haidem!

Am stins focul, ne-am luat bagajele şi am pornit pe întinderea de gheaţă. Undeva, departe, poate prea departe, se vedea panglica de asfalt care ducea către „Trecere bac”. Din coasta ei pornea digul pe care lăsaserăm maşina. Când mă gândeam că tocmai acolo va trebui să ajung la căderea întunericului, orbecăind prin pădurea de sălcii, cărând în  spinare poate şi câteva raţe ori gâşte, simţeam cum mi se înmoaie genunchii.

Ştiam că mă aşteaptă o trudă cumplită! Dar „căpeteniile” grupului hotărâseră această vânătoare, iar eu, cel mai tânăr dintre ei, nu vroiam să intervin. M-au întrebat doar dacă merg, sau nu. Mersesem. Aşa că acum trebuia să îndur cu stoicism…privaţiunile unei vânători la copcă, cum îi plăcea lui moş Vasile să numească ieşirea noastră în teren din ziua aceea.

Mi-am ales o copcă, nu mai mare decât un pridvor de casă, cu apă nu prea adâncă, iarbă uscată din belşug, lintiţă, precum şi cu mult stuf şi papură. Pânda mi-am făcut-o la vreo douăzeci şi cinci de paşi. Doi maldări  îmi ţineau de aşternut. În faţă, am pus rucsacul, am aşezat pe el cartuşele pentru raţe, gâşte şi gârliţe şi m-am lăsat cuprins de liniştea aşteptării. Se înserase, iar sălbăticia din jur îmi umplea sufletul de încântare.

Deodată, m-a trezit un ştiolbâlcăit, dinspre copcă. „Au început să vină!” mi-am spus, ridicând capul şi privind cu mare atenţie prin perdeaua subţire de stuf din faţa mea. Când acolo, ce să vezi?!

La marginea ochiului de apă, întinsă pe gheaţă, o vulpe de toată frumuseţea se chinuia să prindă peştii care veneau la apa oxigenată a copcii. Are cea mai minunată blană, împodobită cu toate culorile nunţii şi, dacă ai norocul unui exemplar frumos, om te-ai făcut. Dai la pace cu nevasta pentru un sezon întreg!

Am întins mâna spre puşcă. Lumina era încă bună, vulpea aproape, nu aveam cum să ratez focul. Gestul s-a oprit la jumătate. Despre ceea ce vedeam eu atunci, adică o vulpe pescuind la copcă, nu auzisem nici în cele mai năstruşnice poveşti vânătoreşti. M-am întors spre rucsac şi am scos aparatul de fotografiat, hotărât să fac, mai întâi, două-trei clişee şi, apoi, să trag.

Ţăcănitul obturatorului – aparatul nu era dintre cele mai moderne – a făcut-o atentă. A privit curioasă spre pânda mea. Era superbă. Flacără de lemn de cireş pe luciul alb al zăpezii şi gheţii!…Am declanşat din nou. Cu mişcări leneşe, s-a întors şi i-a cercetat pe cei patru caraşi care se zbăteau, lângă ea, scoşi din apă de ghearele cumetrei. L-a  ales pe cel mai mare şi, cu el în gură a pornit în trap de buiestru spre pădurea de sălcii. O priveam fermecat cum defilează prin faţa mea, cum se duce strecurându-se printre copaci şi, abia când a pierit în depărtare, mi-am dat seama că…uitasem să trag.

(Text reprodus din volumul: MIRCEA IONESCU,  BRACONIERUL, Povestiri de vânătoare, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2007).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: