-ELENA OLARIU:,,ROSTURI STRĂBUNE”-tabletă-

                                              Moto : „Măsura dragostei este a iubi fără măsură”.

                                                                                  (Pilde 6, l8)

 

                        …Din cuptorul uriaş al Universului, natura, acum se grăbeşte, poate prea repede, să-i dea omului poamele pârguite, răsplată a trudei sale de peste an… Sămânţa de anul acesta, din îndestulare, satură şi păsările cerului care ţin de urât cu trilul lor veşnicului călător ce nu mai pridideşte cu munca şi satură pe truditorul ale cărui palme, noduroase, crăpate, cu unghiile roase până la sânge, îşi mângâie faţa într-un oftat lung, lung, scrijelind-o… Căci asprimea palmelor sale ostenite lasă urme de parcă ar brăzda pământul primăvara cu plugul…

            Aşa este viaţa ţăranului…! Dis de dimineaţă şi până coboară întunericul, uitând parcă de odihna trupului şi foamea neostoită a mădularelor, trage la jugul vieţii de cum îl naşte mumă-sa…

            Dar mirosul de pâine coaptă în spuză îl trezeşte din somnolenţa în care parcă a căzut de o bucată de vreme ; natura-mamă  adună boabele de grâu şi cu razele soarelui, coace pâinea în spic. Galben, greu de dulceaţă, se leagănă sărutând pământul, aducând ofrandă cerului şi făcând omul – pentru a nu ştiu câta oară să-şi uite de năduşeala trupului, de sudoarea frunţii, încreţită înainte de vreme şi îndemnând mâinile să frământe făina proaspăt măcinată, să crească aluatul, prima pâine de anul acesta s-o jertfească divinului… Pâinea noastră cea de toate zilele.

            Alerg speriată de teama ca dogoarea focului să nu ardă prima pâine; Cu cât mă apropii mai tare, golul din stomac mi se adânceşte şi un fel de leşin mă cuprinde ; mă aplec, adunându-mi măruntaiele în palmele-mi strânse căuş, ostoind într-un fel durerea mută ce-mi taie respiraţia…

            Într-un târziu, adâncurile amorţind, mă aşez pe prichiciul vetrei privind lacomă la copacul din tablă înroşit, capac ce desparte dulceaţa pâinii dinăuntru de ochiul profan al privitorului…. Căci pâinea se coace la întuneric, dogoarea cărămizii supraîncălzite rumenind-o. Din miezul crud al aluatului, ies bule de aer şi apă, pâinea crescând, crescând…

Şi mirosul de pâine coaptă cuprinde întreg satul. Este prima pâine din rodul acestui an ; colaci împletiţi în două sau în patru sau opt, umplu panerele gospodinelor şi sunt aduse „jertfa abundenţei” la biserică, să fie binecuvântată roada. Aici se adună comunitatea cu mic cu mare. După slujba de sfinţire şi stropire cu apaos, este împărţită celor din jur şi de pe aproape, de sufletul strămoşilor. Sau al părinţilor ori al fraţilor mai mari, plecaţi din mijlocul celor dragi. Comunitatea face ofrandă şi pentru cei dispăruţi şi pe care nu are cine-i pomeni. S-a împământenit  obiceiul acesta aici în sat, din neam în neam. Cine, de Sfântul Ilie nu aduce ofrandă strămoşilor, binecuvântând pâinea făcută din grâu proaspăt treierat, acela nu-i creştin…

            …Miros de pâine coaptă. În spuză. Alerg speriată să nu se ardă în cuptor… Golul din stomac se adânceşte şi un fel de leşin mă cuprinde… Ostoindu-mi foamea şi durerea cu o felie din pâinea proaspătă pe care mi-o întinde un copil, zic : „bogdaproste!” şi înghit fără să mestec.

            Într-un târziu, amorţindu-mi adâncurile, mi-amintesc de străbunii mei, ţărani simpli, dar cu dragoste de muncă şi frică de mânia lui Dumnezeu şi mă bucur că sunt vlăstar al acestui pământ… Şi mă bucur de jertfa primită din mâinile timide, simple, fierbinţi de emoţie ale unui copil… Un copil oarecare, născut din dragoste la umbra unui pom de către doi părinţi ce l-au învăţat să iubească aşa cum iubim noi, românii  şi din bunul său să dea şi celuilalt…

            Căci „măsura dragostei este a iubi fără de măsură”…

            Din cuptorul uriaş al Universului, Stăpânul văzându-şi odrasla pârguită la minte, sloboade  din frâie norii, care stropesc pământul cu ploile mult aşteptate, răcorind miriştea unde picioarele copiilor nu mai simt durerea ţepilor şi stropii de ploaie spală picioarele înnegrite de pământ şi sânge, ofrandă nevinovată adusă divinului…

ELENA OLARIU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: