Cezarina ADAMESCU:,,În ceruri ca şi pe pământ- Luna de vânzare”

ÎN CERURI CA ŞI PE PĂMÂNT – LUNA DE VÂNZARE

Să vezi şi să nu crezi!…Ce le trece prin cap unora…

Un milionar american s-a gândit la o afacere profitabilă, chiar dacă e cât se poate de trăsnită. După ce a cumpărat şi a vândut tot ce se putea cumpăra şi vinde pe pământ, a hotărât să-şi încerce norocul în alt fel de afacere. Astfel se face că a început să vândă…spaţiul extraterestru.

„Nu e de ici, de colo să ai câteva zeci de parcele pe Lună” – şi-a zis el, frecându-şi palmele mulţumit că i-a venit o asemenea idee originală. Şi a iniţiat un gen de comerţ inedit. Comerţul cu…iluzii.

Cu alte cuvinte, a început să vândă…vise. A găsit repede şi un preţ atractiv (deocamdată modic, având în vedere că nu existau încă prea mulţi amatori).

177 de acri, adică 70 de hectare de pământ pe Lună, costă 49 de dolari parcela. Printre celebrităţile care s-au făcut deja norocoşii „proprietari de Lună” s-au numărat Ronald Reagen, Jimmy Carter, Tom Cruize şi unii magnaţi americani care au devenit astfel, „vecini de Lună”.

Dacă un bărbat îndrăgostit nu găseşte un dar potrivit pentru femeia visurilor sale, nu trebuie să se descurajeze căci, iată, acum o poate cuceri, oferindu-i cel mai ciudat cadou: câteva zeci de parcele pe Lună, pe care i le poate înmâna „personal” de Valentine’s Day, o dată cu inelul de logodnă.

Deocamdată afacerea, din punct de vedere juridic, pare a fi în regulă, ba chiar s-a dovedit că e un adevărat paradis fiscal.

Filozofia amatorilor de astfel de extravaganţe este aceasta: „să ai, ceea ce, de fapt, nu are nimeni. Ai şi tu, acolo, sus, ceva. Te uiţi la Lună şi spui: ceva, o bucăţică de acolo, o feliuţă, este a ta!”

Cine ştie dacă, în felul acesta, într-o zi, cineva nu se va gândi să cumpere şi să vândă chiar şi veşnicia?

S-a întocmit – pentru ca afacerea să pară mai serioasă – şi o hartă a lunii în care, pătrăţelele haşurate sunt deja vândute, căci s-au îmbulzit, să nu scape ocazia, mulţi cumpărători. Se vând chiar şi parcele pe toate cele 54 de corpuri cereşti majore ale Sistemului Solar, pe alese şi pe încercate.

Denis Hope deţine deja dreptul de proprietate a unor corpuri cereşti. În 1967, Naţiunile Unite au încheiat Tratatul asupra spaţiului cosmic, nici un stat nu poate deţine dreptul de proprietate asupra corpurilor cereşti, şi totuşi…acest tratat are o lacună (citiţi: gaură neagră!): nu este valabil pentru persoanele fizice. Spre această gaură neagră s-au repezit investitorii precum lăcustele pe ogorul verde, mănos, al lunii lui cuptor.

În 1980 – Denis Hope – a cerut, aşa cum am amintit, dreptul de proprietate aspra tuturor corpurilor cereşti. Uite-aşa, să fie ale sale.

Parcelele de vânzare sunt de mărimea unui teren de fotbal. Şi ca afacerea să pară cât mai plauzibilă, s-au deschis o serie de agenţii. Totul este trecut cu minuţiozitate într-un registru.

Cartierul general este în S.U.A. – desigur – ţara tuturor viselor, unde se înregistrează toate vânzările şi cumpărările. Unii spun că e vorba de o escrocherie deşteaptă, pentru că nici un expert contabil nu poate verifica pe teren veridicitatea afacerilor, legalitatea lor – din pricina – desigur – a tehnologiilor actuale care fac accesul către Lună şi retur, dificil. Până una, alta, agenţii trebuie crezuţi pe cuvânt.

Adi Drăgan, un întreprinzător isteţ a dobândit „autorizaţie” de „comerciant de proprietăţi extraterestre.

Se pune problema dacă virtualii cumpărători vor plăti sau nu, impozit pentru deţinerea de proprietăţi pe Lună.

Se întrevede de la zenit la nadir, un soi de colonizare a Lunii. Şi se zvoneşte că toate organele de conducere şi administrative vor fi pe lună. Oricum sunt cu toţii cu capul…în nori.

Deocamdată, 30 de români „norocoşi” şi-au cumpărat pământ pe Lună. Dacă totul se comercializează pe pământ, de ce nu şi pe bătrâna Selene, teritoriu revendicat până acum, doar de poeţi.

Astfel că sintagma romanticului îndrăgostit: „Îţi dau şi luna de pe cer!” poate deveni în scurt timp realitate, spre fericirea partenerelor mai pretenţioase.

Cu un mic amendament: cât vor trăi, nu vor putea beneficia de acest teren. Astfel că vor rămâne privind cu ochii mijiţi de jind la astrul nocturn, atât de misterios şi tainic, încât a inspirat toţi poeţii de-a lungul timpurilor.

De bună seamă seara, când e senin, fericiţii beneficiari ai terenurilor selenare, desenează cu ochii mica lor proprietate şi încep să şi-o imagineze. Ce-are a face? Intenţia contează.

Până la proba contrarie, se pot hrăni cu iluzii şi cu vise care nu costă nimic, decât cel mult, preţul unei imense trufii şi inconştienţe.

Dar dacă mă gândesc bine, de ce n-aş fi şi eu o posibilă cumpărătoare a unei felii de Lună? Tot sunt născută sub semnul ei…

CEZARINA ADAMESCU

26 Florar, 2009