-CEZARINA ADAMESCU:,,OM ŞI NATURĂ. ADEVĂRATA DEVOŢIUNE”

PRIETENII OMULUI

 

Oricât de nesuferită ţi s-ar părea viaţa la un momnent dat, existenţa unei făpturi pe lângă casa ta este de bun augur şi-ţi conferă o motivaţie pentru a înainta pe drumul destinat, fără să mai iei aminte la nefericire.

Astfel de făpturi se află pretutindeni şi ele-ţi mobilează existenţa, tonifiându-te, învigorându-te, întremându-te.  Au, cu alte cuvinte, rolul de tămăduitor de trup şi de suflet.

Un căţeluş, o pisicuţă, o pasăre, un animăluţ oarecare, devine partenerul tău de discuţii, de certuri, de mângâieri şi alintări nesfârşite. În plus, ştie să păstreze o taină, un secret, dacă i-l împărtăşeşti atunci când nu ai cu cine sta de vorbă.

Existenţa ta capătă un sens, o culoare, un nou avânt, o nouă mireasmă.

Inconvenientul este că acestea nu vorbesc, dar îşi manifestă simţămintele, cu ochii, urechile, coada, lăbuţele, mustăţile ş.a.

Cine nu iubeşte un animal, nu va fi capabil să iubească nici oamenii. Creaturile fără grai sunt şi ele semne ale mărinimiei Atotputernicului. Nu s-au ivit din neant. Au fost date în mediul lor natural pentru ca omul să se folosească de ele şi chiar să se împrietenească şi să se ataşeze de ele.

Proprietarii de animale recunosc cu glas unanim că animăluţul lor este un membru al familiei, că face parte din aceasta şi că nu concep să se despartă de el. Despărţirea este percepută acut şi e foarte dureroasă. Fiecare animal este personalizat, în funcţie de dragostea pe care i-o dăruim şi apoi de cea pe care o primim înapoi, într-un flux energetic care face bine ambelor părţi.

 De altfel, mila şi protecţia faţă de o făptură a lui Dumnezeu se manifestă în toate felurile. Se cunosc cazuri când animalele au însoţit omul, l-au salvat din situaţii disperate, şi chiar, în unele boli considerate incurabile, au contribuit la vindecarea stăpânilor sau a membrilor familiei. În acest sens, există numeroase exemple când câinii, caii, pisicile au ameliorat şi chiar vindecat deficienţe precum autismul, Boala Down şi altele.

Motivaţia este cea de ordin afectiv. Transeferul de afectivitate, atât de necesar omului cât şi animalului, se produce spontan, fără graniţe, fără oprelişti.

Când iubeşti, iubeşti necondiţionat. La fel te porţi comporta şi cu un arbore, să-l îmbrăţişezi, să-i împrumuţi din energie, din seva lui pe care ţi-o va oferi cu generozitate, fără nimic în schimb. E de ajuns doar să-l strângi în braţe. Şi el îţi va fi devotat şi-ţi va dărui umbra lui, seva, frunzele, fructele,  rădăcina.

Ar trebui să aplecăm urechea şi ochiul mai mult la relaţiile afective dintre om şi animal, ca să nu mai recurgem atât de lesne la separări cu consecinţe dureroase. Un câine îţi va fi prieten pe viaţă, nu te va schimba niciodată şi nici nu te va trăda. Poţi să ai nădejde în el, e cu mult mai fidel decât omul.

Om şi natură – înfrăţite indestructibil, însoţindu-se în viaţă şi dincolo de viaţă. Acesta este un mister minunat, un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l respectăm şi iubim cu toată puterea noastră afectivă.

 

 

17 aprilie 2012

CEZARINA ADAMESCU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: