– Constantin VLAICU :,,La inceput a fost padurea…”

,, … democratia de astazi si teroarea votului exagereaza, pe de o parte, puterea celor tentati sa abuzeze de un bun de interes comun – padurea – si, pe de alta parte, mareste raspunderea pe care noi toti, cei constienti de nevoile de azi si de maine ale neamului, trebuie sa o luam asupra noastra, daca intr-adevar avem simtul raspunderii fata de viitor sau daca vrem sa dam copiilor nostri linistea si siguranta necesara unei dezvoltari firesti”

(Marin Dracea)

Odinioara, cand omul era culegator de fructe si plante si apoi vanator, agresivitatea lui asupra naturii era redusa, lipsindu-i mijloacele necesare de distrugere. Ulterior, omul a devenit producator de unelte mai perfectionate si ca atare, consumator de materii prime, extinzandu-si tot mai mult exploatarea asupra naturii. Atata vreme, insa, cat interventia lui asupra naturii nu a depasit anumite limite, nu a existat nici un pericol care sa tulbure puternic relatiile dintre om si mediul inconjurator. In ultimele doua secole, relatiile om-natura s-au deteriorat ajungandu-se in ultimele decenii la conturarea unei crize ecologice. Ea s-a manifestat prin distrugeri masive de paduri, fenomenul desertificarii accentuate, disparitii de specii de plante si animale, poluarea apei si a aerului, dezechilibre inregistrate in balanta oxigenului, toate ducand, in cele din urma, la afectarea grava a calitatii vietii.

Stim cu totii ca padurea ne asigura o serie de bunuri materiale – lemnul cu multiplele lui intrebuintari, fructe, plante medicinale, ciuperci comestibile, carne de vanat, rasini, coloranti, si multe altele- dar foarte putini stiu ca padurea este cea mai complexa comunitate de viata de pe Terra, care prin functiile pe care le exercita, contribuie la protectia solului impotriva eroziunii, imbunatateste regimul hidric si asigura puritatea apelor, amelioreaza factorii climatici daunatori, de asemenea are cel mai mare rol in reducerea concentratiei de bioxid de carbon din atmosfera si in producerea oxigenului, padurile fiind considerata pe buna dreptate ,, plamanul verde al planetei” deoarece ele inspira bioxidul de carbon si expira oxigenul care este indispensabil vietii. Pentru a evidenta acest fenomen edificatoare sunt rezultatele unor cercetari care au concluzionat ca o suprafata foliara de 1 m.p. a unui stejar elibereaza intr-o ora 1 kg.de oxigen si consuma 1.5 g bioxid de carbon – deci- un stejar matur poate elibera in fiecare ora 1.7 kg oxigen si consuma 2.3 kg bioxid de carbon.

De asemenea padurile contribuie la ionizarea atmosferei, la emanarea de ozon in atmosfera. Datorita terebentinei din rasina ozonul se gaseste in cantitate mare in padurile de rasinoase. Oxigenul ionic eliberat de ozon, fiind un oxidant puternic, activeaza arderile, intensifica metabolismul si astfel contribuie la intarirea si inviorarea organismului uman, exercitand concomitent o actiune narcotica care reduce irascibilitatea.

O importanta deosebita pentru sanatatea umana rezulta din insusirea padurilor de a reduce poluarea fonica produsa in zonele industriale si de traficul rutier. Intensitatea sunetelor la nivelul coronamentului unui arbore poate fi redusa cu aproape 24%, iar in cazul unei grupari compacte de arbusti diminuarea poate ajunge pana la 50% din valoarea initiala.

Acestea sunt numai cateva din binefacerile pe care ni le ofera padurea si care se pot constitui in argumente care sa contribuie la decizia noastra de a considera padurea ca un prieten, un aliat al nostru in lupta cu viitorul care devine din ce in ce mai acerba, iar viitorul devine din ce in ce mai incert.

Constantin Vlaicu