-CEZARINA ADAMESCU:,,SONETE PRIMĂVĂRATICE”
Prin ochii tăi, iubite, eu am văzut caişii
Prin ochii tăi, iubite, eu am văzut caişii
Părea în noaptea sfântă, ninsoare ireală
Din ţări îndepărtate, se întorceau Ibişii
Şi ceru-adânc vuia de-un cântec de sineală.
Îşi întinsese luna, pe boltă lăicerii
Şi stelele-nflorite râdeau necontenit.
Plesneau în floare merii şi vişinii, cireşii.
Eu îi priveam extatic, prin ochiul tău smerit.
Părea grădina toată în albele ei ruguri
Meleagul de poveste la care-adesea visăm,
Drapată în ninsoare ca-n scâncete de muguri
Ne îndemna în şoaptă, de mână s-alergăm.
Prin nara ta flămândă, caişii-am mirosit
Şi îi priveam extatic, prin ochiul tău smerit…
De când te-aştept au înflorit magnolii
De când te-aştept, au înflorit magnolii
Cireşii timpurii au înflorit
Am lepădat veşminte şi orgolii
Când frunzele s-au prins într-un horit.
De când aştept şi versu-ţi psihedelic
L-am recitit şi-l ştiu pe dinafară
Îmi susură-n ureche glas angelic
Şi sunetul se-ntinde cât o ţară.
Se prăbuşesc în el tăceri de-o viaţă
Ca pietre rezonând într-o fântână
Şi când mă spăl cu versul tău pe faţă
Eu capăt imediat puteri de zână.
De când te-aştept în infinimea colii
Iubite, parcă înfloresc magnolii…
Dar unde este-acel numit departe?
Dar unde este-acel numit departe?
de-l caut în deşert şi nu-l găsesc?
Şi ce lumină neagră ne desparte
atunci când zările abia mijesc?
Cad flori din cer, risipă de petale
ghiocul îmi vuieşte în urechi.
Din crânguri se aude zvon de jale
şi-un gust dulceah-amar de taine vechi.
În ochi ţi se citeşte toată zarea;
la orizont se bulucesc cocori.
Uitate stepe-mbracă depărtarea
sirepe intră-ntr-un covor de nori.
Tiptil se furişează sora moarte,
dar unde este-acel numit departe?
Nimic nu mai era la fel în noi
Nimic nu mai era la fel în noi
ne împărţeam cărările-n răscruci
ne risipeam mereu din doi în doi
ducând pe umeri câte două cruci.
Săraci, stingheri, flămânzi de lună plină
nici nu ştiam pe unde rătăcim;
uitasem cum să zămislim Lumină
şi cum promis-am un rotund să fim.
Zburătăcind doar pe cărări uituce
prin labirinturi de hăţişuri pline,
nu bănuiam cărarea unde-o duce
şi-am hotărât rămânerea în sine.
Şi uzi în plete de zăpezi şi ploi
ne risipeam mereu din doi în doi…
Sărută florile înrourate
Sărută florile înrourate
atunci când se iveşte aurora
şi pleacă-te iubirii preacurate
bineţe dând şi pace tuturora.
E-un dans de suflete înlănţuite
în aprigă şi tandră încleştare
tu vino-n calea inimii, iubite,
şi-ascultă a “Cântărilor Cântare!”
Mi-e sete, vino să-mi aduci potirul
cu lacrima iubirii tale sfinte
şi-atunci când s-o curma, al vieţii – firul
să-ţi simt răcoarea gurii cea fierbinte…
Iubite, stai cu mine pe-nserate
sărută-mi florile înrourate…
Un mugur de-orhidee presat-am într-o carte
Un mugur de-orhidee presat-am într-o carte
să-ţi lumineze versul pe care îl vei scrie;
păleau cuvinte albe, păleau petale moarte
dar focul din peniţă părea că te îmbie…
Cu lacrima din frezii eu ţi-am stropit obrazul
şi c-un surâs, răbdarea ţi-am pus-o la oblânc,
când înfloreau lumine sfioase ca topazul
în tainiţele firii cutreierai adânc…
Şi dezgoliţi de umbre sub lespedea-nserării
alunecam alături, îmbrăţişaţi în carte
simţind pe buze – roşu – acelaşi gust al sării
când despicam genunea în două-a Mării moarte.
Dar necuprinsu-acela, nici nu mai ştiu de vremu-l.
Îmi curge mir din gură, când îţi rostesc Poemul…
Eşti iar aici şi cine te va smulge?
Eşti iar aici şi cine te va smulge?
din mine împlântat ca-ntr-un genom?
Se străduieşte clipa să divulge
întreaga aşteptare până vom
Precum un crucifix căzut din pom
pe care pasărea cu aripi large
l-a spart cu ciocul, l-om lipi şi l-om
sui şi arbor ape vechi catarge…
Aşa ne-am fost şi noapte şi azur
Lumină şi-ntuneric şi splendoare;
pe malul mării cu nisip velur
la vremea când se-ntorc în port cocoare…
Precum cuvântul ferecat în tom
în mine împlântat eşti ca-n genom.
CEZARINA ADAMESCU
Prier, 2012
Lasă un comentariu