Stan M. Andrei:,,Litanii scrise pe frunze”

„FACĂ-SE VOIA TA”

Pe inimă,

Doamne,

creşte-mi frunze!

A, nu! Greşită rugăciune.

Frunzele ruginesc şi se duc

şi-odată cu ele

şi eu!

.

Doamne,

pe inimă

creşte-mi pietre.

Nu, nu! Iarăşi rugăciune greşită.

La un cutremur,

pietrele pierd zvâcnirile

şi cad,

cubul genunchii julindu-şi.

Şi ruinarea n-o târnoseşte marea.

.

Pe inimă,

Doamne,

creşte-mi o cruce!

.

Ai una.

Privirile, mâinile şi picioarele

îţi trec chiar prin lumina ei.

tu n-o vezi.

.

Atunci, Doamne, creşte-mi…

A, nu!

Mai bine,

Facă-se voia Ta!

––––––

SPRE PĂDUREA DE MUNTE

Ninsoare de frunze

m-a cuprins

şi gândul mi l-a fugărit

întins

spre pădurea de munte.

.

Ce Golgotă

am simţit sub frunte!

O răstignire

aici…

O frunză de paltin,

galbenă ca soarele,

cearşaf peste oglindă.

––––––––

DRUMUL FRUNZEI

Drumul frunzei

e un maraton.

Deşi feminină,

nu dă înapoi,

ci îşi tot întinde limbul

după briza din zori.

.

La sosire,

câştigă aurul.

Esenţele nu se dezmint.

––––––––

MEMORIA COPACILOR

S-au aprins copacii?

Nu.

Memoria lor

e atât de bine scrisă

încât

Dumnezeu a aurit filele

şi ni le trimite

una câte una –

scumpe daruri –

să le citim

şi să luăm aminte:

.

Înveşnicirea se ridică

din sfinţenia lucrului

bine făcut.

––––––

ALBIT ÎN IERTARE

Când te rogi,

Lacrima să-ţi curgă râu

până păcatul

în iertare albeşte!

Încheagă Scriptura

această rugăciune

pentru cel ce de el

se-nvredniceşte.

.

Iată de ce pământul

e plin de frunze

galbene, galbene…

.

Paltinule,

curată ţi-i lacrima,

încât ochiul meu

îl vrea deopotrivă măsură

şi pe-al tău

şi pe-al lui Dumnezeu.

––––––––

PE BRAŢELE IERBII

Ca un mântuit,

paltinul

îşi pune lucrarea

pe braţele ierbii.

.

Da. E un har

să dai lumii

chihlimbar.

–––––––

CERTITUDINE

Pentru oricine

rădăcinile plantelor

cresc în pământ.

.

Pentru ţăran

rădăcinile plantelor

cresc în palme.

.

În căuşul lor

el simte deja

recolta.

––––––-

POEZIA ŞESULUI

Pe câmp,

grâul recită

poezia şesului

în strofe

adiind în spice.

.

Liziera de salcâm

opune mireasma

versurilor albe.

.

Iar eu,

între o frumuseţe şi alta,

o iau perpendicular

spre adâncul din mine.

.

Acolo

închid pleoapele

şi mă las sedus

de poeme

cu îngeri.

STAN M. ANDREI

(învăţător, Şcoala nr. 28 – Mihail Eminescu, Galaţi)

Lasă un comentariu