Flora Mărgărit Stănescu: Când pe uliți crește iarba

03/10/2020 · Înregistrat sub Uncategorized

La intrarea unui cătun… măcar de ar fi fost numai unul, m-a uimit iarba verde și deasă precum o perie de pe ulița principală. Dintr-un gard în celălalt un covor de iarbă verde și crudă. Inițial nu am înțeles cum era posibil, să nu fie nici o urmă de pași. Case erau pe ambele părți ale uliței dar, nici țipenie de om, de animal, nimeni.
Privind mai atentă casele am realizat că erau nelocuite de mult timp. Unele ajunseseră într-o așa stare de degradare că abia se mai țineau să nu cadă.
O jalnică imagine a ceea ce fusese sătucul cândva. Fațada unei case care fusese văruită în alb și ferestrele cu albastru, semăna teribil cu ploapa unui ochi gata să se închidă pentru veșnicie și cu fațada brăzdată de riduri adânci ca ale fostei stăpâne care se mutase de mult la ceruri. Nu mai erau stoguri de nutreț pentru animale nici lemne pentru iarnă. N-am vrut să stric armonia statornicită de natură, nu am vrut să calc iarba verde și deasă, de aceea când am auzit un clopot care bătea în dungă, m-am îndreptat către bisericuța de la marginea satului care se afla pe o mică ridicătură de pământ. Acolo era tot satul dar mă întrebam pe unde au mers că urme nu lăsaseră pe nicăieri.

O bătrânică plecase la Domnul și altele cinci o vegheau și o fericeau că a scăpat de chinuri. Fusese veterana satului și plecase la aproape nouăzeci de ani. Ani de zile nu s-a mai putut ridica din pat și se chinuise în dureri mari de oase. Am privit în jurul bisericii să văd totuși pe unde mergeau oamenii, trebuia să existe măcar o cărare ceva…
În apropierea bisericii fusese școala primară, iar în singura încăpere mai mare am aflat apoi de la preot, le amenajase cu ajutorul lor desigur un dormitor comun, așa ca un mic azil de bătrâni. Bătrân fiind și preotul satului, nu mai putea trece zilnic pe la casele celor câțiva bătrâni rămași în viață și singuri fiind, trebuia să le poarte cineva de grijă. Le-a propus să-și ia fiecare strictul necesar și să se mute în fosta școală să fie lângă biserică, iar când le va veni rândul să poată fi înmormântați creștinește în cimitirul din spatele bisericii.